Minorul de 17 ani, din comuna Bălești, acuzat de distrugere prin incendiere, după ce un depozit de furaje din localitate a fost cuprins de flăcări, în noaptea de luni spre marți, a fost arestat preventiv aseară, la Judecătoria Târgu-Jiu. ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Florescu Ionuț, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, pe o perioadă de 30 zile”, au decis magistrații. Hotărârea a fost contestată imediat de avocatul adolescentului. Tânărul avea grijă de animalele unui vecin al proprietarului depozitului, iar unii dintre localnici spun că supărarea lui ar fi pornit după ce ar fi dus la păscut și vacile păgubitului, fără să primească o recompensă în schimb.
Mama minorului: ”Este un abuz al polițiștilor”
Cu ochii în lacrimi, mama celui considerat autorul faptei de la Bălești a cerut să i se facă dreptate, la Judecătoria Târgu-Jiu. Femeia susține că fiul său mergea la muncă, în satul vecin, ca să o ajute să-i crească pe cei șase frați ai săi, însă niciodată nu i-a creat probleme. ”Nu a făcut copilul meu așa ceva. Sunt alții care au necaz pe oamenii din sat. A fost luni seara la horă acolo, de Sfânta Maria, a jucat, apoi el a rămas la cârciumă, a fost bătut acolo. Dacă era el cel care a pus foc, atunci mai rămânea liniștit să doarmă la băiatul la care avea grijă de animale? Ar fi fugit dacă ar fi făcut asta. L-a găsit Poliția acolo. El venea acasă la două-trei zile. Are dreptul Poliția să-i pună cătușele unui minor fără ca mama să fie de față? El era la băiatul acela în casă, la care muncea, pentru că suntem oameni săraci, nu suntem bogați. Eu susțin că e nevinovat. Să se găsească amprentele copilului meu acolo, dacă el a dat foc, atunci eu plătesc. L-au luat pentru că au dat alți oameni declarații false. Nici nu îl cunosc pe proprietarul depozitului. Nu ne-am certat niciodată. Nu m-au lăsat deloc să vorbesc cu copilul meu, nici când a dat declarație nu am fost de față. El a făcut decât patru clase, nu știe să scrie, nici să citească. M-a ajutat de mic la muncă, pentru că am șapte copii, pe care i-am crescut singură. Nu i-am pus la furat și acum a căzut copilul meu nevinovat. Vreau să știu cine i-a scris declarația, dacă el nu știe să scrie. Are hainele rupte. Este un abuz foarte mare din partea Poliției”, a spus Maria Florescu, mama minorului de 17 ani.