Un bărbat în vârstă de 47 de ani a sunat la 112, aseară, în jurul orei 22.30 și a anunțat că, pe raza comunei Drăgoteşti, a avut loc o tamponare între două autoturisme. La faţa locului a fost găsită o femeie de 26 de ani, din comuna Borăscu. Aceasta a declarat că, în timp ce conducea mașina pe DJ 673 A, din direcţia Mătăsari către Borăscu, a fost acroşată de un autoturism înmatriculat în Franţa, care a intrat pe contrasens, iar ulterior șoferul a părăsit locul faptei. ”La scurt timp a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Dragoteşti, care nu posedă permis de conducere. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul femeii și o concentraţie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 20 de ani”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul fugar s-a ales cu dosar penal pentru ”conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi care nu deţine permis de conducere”.