În ultimele două luni, firmele din Gorj, care efectuează operaţiuni cu produse toxice de protecţie a plantelor, au fost verificate de oamenii legii. ”Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au indisponibilizat peste 18 kilograme de produse și 10,5 litri de substanţe toxice folosite pentru protecţia plantelor, precum şi 395 de kilograme de substanţe periculoase deţinute fără drept, în urma unei acţiuni desfăşurate pentru verificarea respectării legislației în acest domeniu”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
La acțiunea desfășurată în perioada aprilie-mai au participat și reprezentanții Gărzii de Mediu şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, fiind efectuate verificări la 52 de agenţi economici care desfășoară operaţiuni cu acest tip de produse.
”Au fost constatate 10 infracţiuni, dintre care 7 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Pentru comiterea acestor fapte, poliţiştii cercetează șase persoane. De asemenea, pentru neregulile constatate au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.500 de lei”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Patru agenți economici au fost prinși în timp ce comercializau produse şi substanţe toxice fără să aibă certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Fitosanitar Gorj și fără o notificare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. Produsele nu erau depozitate în fitofarmacii, ”existând situaţii generatoare de risc, atât pentru mediu cât şi pentru sănătatea populaţiei”.
De asemenea, la un magazin din Runcu erau desfăşurate operaţiuni de prestări servicii cu produse de protecţia plantelor din grupele de toxicitate Xn şi Xi, fără autorizaţie eliberată de Oficiul Fitosanitar Gorj.