O tânără de 20 de ani, din comuna Crasna, este cercetată de polițiști, după ce ar fi provocat un accident, în comuna Bengești-Ciocadia. Evenimentul rutier a avut loc miercuri după-amiază și s-a soldat cu rănirea unui tânăr care era pasager în mașina șoferiței.
”La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că o tânără de 20 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661, la intersecția cu DN 67 Bengești Ciocadia nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Bălești, care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 18 ani, pasager în primul autoturism, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.