S-a sinucis în arest

412

Bărbatul de 32 de ani, din municipiul Timişoara, care a fost reținut duminică de polițiștii din Târgu-Jiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi fals privind identitatea, și-a pus capăt zilelor, în timp ce se afla în arestul IPJ Mehedinți. Acesta a fost arestat preventiv, după ce a fost acuzat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, ar fi sustras, din două autoturisme parcate de doi studenți pe Bulevardul Constantin Brâncuşi, în apropierea unui cunoscut club din municipiu, două genți lăsate la vedere, în care aceștia aveau documente personale și sume de bani.

“Fiind legitimat de polițiști, în cursul aceleiași nopți, cel în cauză a oferit date false acestora, dar a fost identificat în bazele de date, unde figura cu mandat de arestare preventivă emis de IPJ Mehedinți, pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni. Ulterior reținerii, acesta a fost predat sub escortă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți pentru confirmarea mandatului de arestare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

”S-a sinucis o persoană care era deținută în centrul nostru”, a precizat Lidia Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.