Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, după ce a asmuțit câinii pe polițiști

452

Bărbatul de 37 de ani, din Motru, care a fost reținut în luna octombrie, pentru violarea sediului profesional al unei firme și distrugere, a ajuns din nou în arest, pe 6 ianuarie. Și de această dată, fosta iubită a sesizat Poliția. ”Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin plângere de o femeie de 46 de ani, cu privire la faptul că, în acea dimineaţă, fostul său concubin, în vârstă de 38 de ani, ar fi pătruns în locuinţa sa, situată pe raza localităţii, prin spargerea unui geam, iar la cererea femeii, acesta a refuzat să plece, nerespectând ordinul de protecţie, emis la data de 15 octombrie 2017, de Judecătoria Motru. De îndată, poliţiştii s-au deplasat la adresa reclamantei, ocazie cu care a fost identificat cel în cauză, în interiorul apartamentului, constatându-se încălcarea ordinului de protecţie, prin prezenţa sa în locul respectiv. În cauză, poliţiştii au luat măsura reţinerii bărbatului pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, violare de domiciliu şi distrugere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Ieri, suspectul a fost eliberat, fiind pus sub control judiciar.
În octombrie, acesta a fost acuzat că ar fi intrat prin efracție în sediul unei societăți din Cătunele și ar fi spart o fereastră, după care, în momentul în care au ajuns polițiștii, ar fi eliberat doi câini periculoși, pentru a scăpa de oamenii legii. Surse susțin că acesta ar fi avut o relație cu patroana firmei și ar fi distrus fereastra pentru că nu i-ar fi permis să intre în imobil. ”La data de 15 octombrie, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi de o femeie din municipiul Motru, cu privire la faptul că un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate, a pătruns fără drept în incinta unei societăţi comerciale cu punct de lucru în comuna Cătunele și a distrus geamul de la uşa de acces a unui birou. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care l-a identificat pe bărbat în curtea societății, acesta eliberând în mod voluntar doi câini periculoşi pentru a nu putea fi prins de polițiști. Ulterior acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violarea sediului profesional şi distrugere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violarea sediului profesional şi distrugere”, a precizat, în acel moment, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
”Nu am pus niciun câine pe niciun polițist. Îmi pare rău, normal. Ce naiba să fur de acolo? Ce să spun? Îmi pare rău!”, a declarat bărbatul în fața camerelor de filmat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here