Protest la tribunal: Anunțul făcut de judecători!

356

Până pe 16 septembrie, judecătorii de la Tribunalul Gorj vor purta banderole albe la robe, în timpul ședințelor, în semn de protest. Magistrații amenință că, de săptămâna viitoare, nu vor mai soluționa dosare, cu excepția cauzelor urgente, fiind nemulțumiți, printre altele, și de salarizarea  personalului plătit din fonduri publice. Aceștia solicită demisia ministrului Justiției. ”Se solicită demisia ministrului justiţiei. Se solicită Guvernului să emită acte normative doar cu respectarea legii de abilitare dată de Parlament şi a normelor constituţionale, se solicită Guvernului să pună în executare hotărârile judecătoreşti conform legii, se solicită aplicarea nediscriminatorie a actelor normative de către Guvern pentru toţi destinatarii lor, se solicită Preşedintelui CSM să ceară CCR să constate existenţa unui conflict de natură constituţională între puterea executivă şi cea judecătorească. Începând cu data de 19.09.2016 va fi radicalizarea formei de protest, în sensul că se vor lua în pronunţare doar cauzele având obiect foarte urgent în materie penală, măsuri cu termen și în materie civilă, ordonanţe preşedinţiale, cereri de suspendare, ordine de protecţie, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene, cu menţionarea în încheierile de şedinţă a prezentei hotărâri”, se precizează într-un comunicat al Tribunalului Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.