Colegul de dosar al tânărului prins marți de polițiștii de frontieră de la Nădlac II a fost depistat aseară, pe raza municipiului Târgu-Jiu. Mihai Ciprian Oprița, zis ”Potcoavă” a fost dus direct în Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru tentativă de omor. Acesta era urmărit la nivel național, de pe 8 iulie, când Curtea de Apel Craiova a stabilit sentința definitivă în acest dosar.
„Potcoavă” și amicul său, Aurel Dragoș zis „Mutu”, au fost trimiși în judecată în 2015 pentru tentativă de omor, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Procurorii au stabilit că, pe 15 ianuarie, aflându-se pe strada Slobozia, ar fi exercitat acte de violenţă asupra a doi bărbaţi cu vârste de 38, respectiv 41 ani, provocându-le leziuni. Aceștia ar fi folosit și o lopată. Altercația ar fi avut loc pe DN 67, iar circulația a fost blocată pe ambele sensuri.