Firma care deţine depozitul de gunoi din cartierul târgujian Slobozia a convins autorităţile să prelungească perioada în care să intre în conformitate. Mai exact, s-a invocat lipsa unei autorizaţii de construire a unui arzător necesar pentru eliminarea mirosului. Autorizaţia trebuie emisă de Primăria Târgu-Jiu şi, abia apoi, poluatorii se vor apuca de construirea acestei instalaţii. Între timp, locuitorii din Târgu-Jiu, vor inhala în continuare particulele toxice.
La sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Corneliu Răducan Morega a avut o întâlnire cu cei de la Polaris, dar şi cu şefii instituţiilor din judeţ, pentru lămurirea problemei. S-a decis aplicarea unui plan care va dura aproape trei luni.
Propunerea societăţii civile
La discuţiile de vineri, 12 martie, a.c, unul dintre reprezentanţii societăţii civile, Ilie Holtea, a propus mutarea levigatului în altă zonă. Numai că, celor de la Polaris, companie care face afaceri cu gunoi de zeci de milioane de euro, li se pare o cheltuială prea costisitoare, poluatorii preferând să funcţioneze ca şi până acum, pe spinarea şi sănătatea târgujienilor: ,,Levigatul poate fi transportat cu TIR-urile, cu cisternele. Poate fi înlăturat mirosul în acest fel. E vorba de o cantitate de 264 de mc, adică vreo 260.000 de litri, care poate fi transportată în 4,5 cisterne. Pentru Polaris, propunerea mea e prea scumpă”, a declarat Ilie Holtea.
Peste 11 săptămâni de ILEGALITATE
Poluatorii din Slobozia au mai avut un termen de conformare pe care nu l-au respectat şi care a expirat în februarie. Iată ce comunica APM Gorj, în luna ianuarie a acestui an: ,,Prin Notificarea prealabilă transmisă, APM Gorj a solicitat operatorului economic îndeplinirea în termen de maxim 60 de zile a măsurilor impuse de Garda Națională de Mediu. SC POLARIS MEDIU a cerut în instanţă suspendarea Notificării prealabile emisă de către APM Gorj. Următorul termen de judecată este programat la data de 29.01.2021, la Tribunalul Gorj. Termenul limită pentru îndeplinirea măsurilor impuse de către APM Gorj prin Notificarea prealabilă, îl reprezintă data de 06.02.2021. APM Gorj va urma procedura dispusă de instanța de judecată competentă”. Din motive necunoscute, APM Gorj nu a făcut public dacă la data de 6 februarie, când Polaris s-a dovedit că nu a respectat nimic în cele 60 de zile pe care le-a avut la dispoziţie, a întocmit, sau nu, o notă de constatare. De asemenea, despre măsurile luate în consecinţă, nici pomeneală! Aşadar, nu există nicio hotărâre pe care APM Gorj s-o fi dispus în consecinţa faptului că Polaris a ignorat Notificarea şi, implicit, Legea. Şi asta, chiar dacă instanţa Curţii de Apel Craiova a respins definitiv contestaţia Notificării formulată de Polaris. Mai mult, în lipsa deciziilor legale, Polaris a mai câştigat peste 11 săptămâni pentru a funcţiona în ilegalitate, vinerea trecută.
Ce spune prefectul
La întâlnirea de vineri, ,,Primăria Târgu-Jiu și-a luat angajamentul să emită, în termen de o săptămână, autorizația de construcție pentru executarea investițiilor necesare pentru eliminarea poluării. Societatea care administrează depozitul de deșeuri va prezenta un grafic de realizare a măsurilor, care va fi monitorizat în fiecare zi de vineri de către o comisie formată din reprezentanți ai instituțiilor abilitate. De asemenea, reprezentanții Polaris s-au angajat ca problema mirosului de la groapa de gunoi să fie eliminată în termen de 11 săptămâni de la emiterea autorizației de construire” a transmis prefectul Corneliu Răducan. Acesta a mai precizat că pe rolul instanţelor de la Gorj mai sunt două dosare: ,,Mai sunt soluţii pe care le aşteptăm de la magistraţi. Activitatea depozitului va fi suspendată dacă vom avea o astfel de decizie, fără nicio îndoială. De asemenea, şi APM Gorj şi Garda de Mediu trebuie să aibă un rol, mai ales dacă Polaris nu se va conforma. Vor fi inspecţii săptămânale, formate din reprezentanţi ai Prefecturii, Primăriei şi instituţiilor de mediu. În fiecare săptămână, cei de la Polaris vor spune ce au făcut, potrivit calendarului. Pot să vă spun în mod clar şi cât se poate de serios că nu voi admite ca factorii implicaţi să nu facă ce au în fişa postului ”.
Mihaela C. Horvath
Daca as fi in locul patronului de la Polaris as lua masurile necesare care necesita costuri marisoare, dar si dupa le-as cere 100 de euro pe tona de deseuri!
Ca ,na ,vezi unde o sa-l duca ! Ca nu o sa stea pe el!
Ok ! Nu pot nici oamenii sa stea in mirosul ala la infinit!
Dar prea au sarit pe Polaris toti!Desfintati-o si stati in gunoi!
Heirupismul asta prostovanesc specific romanesc!
Incllusiv presa !
Pai in cazul de fata masurile tehnice care trebuie aplicate necesita luni de zile pentru aplicare ,ca de, ai nevoie de acorduri de mediu, autorizatii de constructie, proiecte, bani etc!
Ia sa va lase cu gunoiul o luna in fata blocului!
Sa vedem daca mai bagati la comanda!