Pieton rănit grav într-un accident

564

Un bărbat de 42 de ani a ajuns, săptămâna trecută, în stare gravă la spital, după ce a fost acroşat de un autoturism pe trecerea de pietoni.

Accidentul s-a produs în cursul zilei de 16 iulie, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că o femeie, de 61 de ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, nu s-a asigurat corespunzător în dreptul unei treceri de pietoni şi nu a acordat prioritate de trecere, acroşând un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a pietonului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.