Perchezitii in patru localitati din Gorj

606

Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române desfăşoară 22 percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Activitățile se desfășoară în judeţele Vâlcea (10), Mehedinți (3) și Gorj (8), precum şi în municipiul Bucureşti (1). In Gorj, descinderile sunt facute la Motru, Bengesti-Ciocadia, Bumbesti-Jiu si Catunele. La Valcea este vizat CET Govora.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, un agent economic, cu obiect de activitate producerea de energie electrică şi termică, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli nereale, în baza unor contracte de achiziţie a cărbunelui încheiate cu firme de profil.

În documentele de însoţire a mărfii ar fi fost înscrise cantităţi mult mai mari decât cele achiziționate în realitate.

De asemenea, în înscrisuri ar fi fost evidențiat cărbune de calitate superioară, în realitate, puterea calorică a cărbunelui achiziționat fiind mult inferioară.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 8.000.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.