Pedepse într-un dosar de fraudare a APIA Gorj

547

Trei ani de închisoare cu suspendare au decis magistrații gorjeni pentru un fost funcționar al APIA Gorj într-un dosar în care mulți alți inculpați au fost achitați. Dosarul a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, iar Victor Hîncu, fost angajat al APIA la punctul de lucru de la Târgu-Jiu a fost găsit vinovat pentru modul în care au fost acceptate la plată cererile fermierilor pentru subvențiile oferite de stat. Executarea pedepsei, dispuse de judecători în cazul acestuia, a fost înlocuită cu un termen de supraveghere de 3 ani, timp în care trebuie să fie la dispoziția autorităților judiciare, dar și să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității la Târgu-Jiu.Pentru șeful lui Hîncu de la APIA Târgu-Jiu, dar și pentru familia fermierului Toma Vasile, din Crușeț, instanța a dispus achitarea. Fermierul era acuzat că a încasat ilegal subvenții de la stat și doar pe el instanța l-a condamnat acum la o pedeapsă de 4 ani cu executare. Magistrații l-au găsit vinovat, și pe un primar din Dolj, Romică Nițu, pe raza comunei conduse de acesta aflându-se o parte din terenurile pentru care Toma a încasat ilegal subvenția. Pentru acesta a fost dispusă o pedeapsă de 1 an și 8 luni de zile, executarea fiind înlocuită cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care acesta trebuie să presteze muncă în folosul comunității. Secretarul comunei Crușeț a primit și el achitare în același dosar, în timp ce firma folosită de fermierul Toma Vasile pentru încasarea subvențiilor, aflată în faliment, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 54.000 de lei. Judecătorii au dispus ca Toma Vasile și Victor Hîncu să fie obligați, împreună cu firma fermierului, să despăgubească APIA cu peste 117.000 de lei. La asta se mai adaugă și cheltuieli de judecată într-un cuantum care nu este deloc de neglijat. “Obligă inculpații Toma Vasile, Hîncu Victor, Niţu Romică şi inculpata persoană juridică SC Gardentomy SRL Cruşeţ la câte 23.000 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de câte 20.000 lei/inculpat reprezintă cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în sentința care nu este definitivă și poate fi contestată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here