Constantin Bodescu, patronul unei brutării din Târgu-Jiu, şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier, ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Accidentul s-a produs în jurul orei 02:00, pe DE 79 – Vlăduleni. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că bărbatul de 58 de ani a adormit la volan şi a pierdut controlul direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, conducătorul auto care se afla singur în autoturism, a decedat. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
R.L.