Un bărbat de 53 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, administrator al unei societăți comerciale de pe strada Victoriei, este cercetat de polițiști după ce a scos la vânzare articole pirotehnice, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse.
După audieri, acesta s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept, care se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. Aproape 300 de artificii au fost confiscate.