Patron bătut în parcare de COCO PĂUN: ”M-a lovit cu pumnii și picioarele peste tot, până când m-a pus jos”

723

Un fost lider al lumii interlope din Târgu-Jiu, Constantin zis “Coco“ Păun, fostul iubit al Biancăi Drăguşanu, este cercetat de polițiști, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Acesta este acuzat că l-a snopit în bătaie pe Grigore Rădăcină, un om de afaceri, în vârstă de 47 de ani, care are o firmă de amenajări interioare. Victima a obținut și un certificat medico-legal din care rezultă că are nevoie de peste 20 de zile de îngrijiri medicale, având o mână luxată. Acesta susține că a fost lovit cu bestialitate, după, în urmă cu două luni, i-ar fi promis lui Coco Păun că va efectua o lucrare în Hunedoara.

”Eram în mașină și așteptam ca cineva să îmi facă o reparație la o triplă. A venit Coco Păun, a văzut geamul deschis, mi-a spus să cobor din autoturism, după care m-a luat la pumni, picioare, în parcarea unui magazin de pe Calea București, ieri, ziua în amiaza mare. Aveam geamul deschis la mașină, comunicam cu băiatul care lucra la mașină, nu am avut timp să reacționez, nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Îl știam de vreo 15 ani, când am mai lucrat la el, la apartament. Acum mi-a zis că trebuia să mă duc și să-i fac nu știu ce pe la casa din Hunedoara, dar am renunțat, pentru că el nu plătește. Cred că acesta a fost motivul, dar suntem oameni, nu suntem animale. Am certificat medico-legal pentru 25-30 de zile. M-a lovit cu pumnii și picioarele peste tot, în rinichi, coloană, până când m-a pus jos. Am mâna bandajată, luxată”, a declarat victima, în exclusivitate pentru Gorjeanul.

Declarații în exclusivitate și imagini în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.