De ceva timp, târgujienii au parte de un spectacol inedit. Mai multe perechi de pescăruşi, ce şi-au făcut probabil cuiburile pe vreun acoperiş de bloc ori vreo clădire mai înaltă din urbe, oferă celor ce au plăcerea să le urmărească acrobațiile aeriene, însoţite de ţipetele specifice pe care, cu siguranţă, că mulţi dintre noi le auzeam până acum doar pe litoral, un veritabil spectacol aerian.
Cu bine-cunoscuta lor formă aeriană ce taie aparent fără efort văzduhul, pe aripile a căror geometrie i-a inspirat în cel de-al Doilea Război Mondial chiar pe constructorii germani în construcția unui avion cu aripile ca ale pescărușului (vorbim despre celebrul şi, în același timp, temutul, pe atunci, avion Stuka) planează pe cerul serii după ce probabil s-au întors de la pescuit din bălţile ori porţiunea îndiguită a Jiului. Prezența acestora prin zona subcarpatică se datorează, după cum ne mărturiseau mai mulţi naturalişti şi specialişti în protejarea factorilor ambientali locali, curățirii apei Jiului şi, odată cu acesta, şi a bălţilor din proximitatea Tg-Jiului, unde acești veritabili acrobaţi ai aerului găsesc acum hrană suficientă.
Cei care au câteva minute la dispoziţie dimineaţa, când pleacă, ori seara, când se întorc de „la baltă”, să le observe spectacolul de virtuozitate aeriană, însoţit de ţipetele inconfundabile, ce multora le amintesc de mare, vor avea poate o stare de relaxare pentru o bună perioadă.
Iar cei ce vor avea privilegiul ca într-o noapte cu lună plină să le vadă siluetele întocmai ca nişte torpile albe pe cerul senin şi să le asculte sunetele asemănătoare cu cântecul balenelor din abisurile albastre ale Terrei, vor înţelege cu siguranţă de ce mai există oameni care merg la mare nu pentru aglomerația ori furnicarul uman al litoralului, ci numai ca într-o dimineață, când discul solar atinge spuma mării întocmai ca la facerea lui Pegas, primele raze lucind diamantin în ascuţişul tridentului lui Neptun, să poată admira, la Tuzla ori Agigea, plecarea pescarilor în larg, plecare însoțită de acrobațiile virtuoaselor înaripate venite parcă spre a le ura noroc şi „recoltă” bogată. Aproape inutil să mai precizăm că pescărușii, împreună cu rudele lor mai mari, albatroșii, sunt îndrăgiți de cutreierătorii apelor, ce nu ezită să le arunce peşte ori să le ofere loc de odihnă când îi văd pe mare pentru că prezenţa acestora este cel mai bun indiciu că sunt în apropierea țărmului.
Mugurel PETRESCU
