Un copil de 11 ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital, după ce a fost acroşat de un autoturism pe trecerea de pietoni. Şoferul este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Accidentul s-a produs, marţi, pe strada Hidrocentralei din municipiul Târgu-Jiu. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Hidrocentralei, a acroşat un minor de 11 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc permis şi marcat corespunzător. În urma impactului pietonul a suferit leziuni şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.