Consilierul juridic al UEF Motru, totodată lider al Sindicatului Salariaţilor din această unitate, dar şi membru în Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) acestei structuri din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este şi el posesorul unui dosar penal, la fel ca întreaga conducere a Unităţii de Execuţie Foraje. Mai exact, Cristian Avram Rădulescu este cercetat, de o jumătate de an, de poliţiştii de la IPJ Gorj, ancheta aflându-se sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, pentru abuz în serviciu, şi asta deoarece ar fi întocmit pontaje fictive pentru câţiva agenţi de pază care prestează pentru UEF, unii fiind, se zice, folosiţi şi în gospodăria sindicalistului. De altfel, chiar luni, doi comisari de la IPJ Gorj au fost prezenţi la UEF, tocmai pentru noi cercetări în dosarele penale aflate în lucru pentru cei şase salariaţi ai TESA acestei unităţi.
Din câte se vede nu numai directorul UEF Motru, Ilie Petrescu, şi alţi patru angajaţi ai TESA de aici, sunt posesorii unui dosar, fiind urmăriţi penal pentru delapidare. Din martie, chiar şi liderul de sindical al unităţii, membru în AGA şi jurist în acte la UEF, are o nouă tinichea de coadă, adică un dosar penal pentru abuz în serviciu!
Spunem o nouă tinichea, deoarece Cristian Avram Rădulescu a mai fost, în perioada 2008-2009, posesorul altui dosar penal, de data aceasta pentru vătămare corporală din culpă, alături de un anume Căruntu Gheorghe, totul în urma unui accident rutier provocat la Filiaşi, cu una dintre maşinile UEF. Accidentul a făcut o victimă, pe Tudoriţa Vrăjitorul, motiv pentru care Rădulescu şi Căruntu au fost trimişi în judecată, în noiembrie 2009, de către procurorii din judeţul vecin, pentru vătămarea din culpă a acestei femei. Procesul s-a finalizat pe fond în septembrie 2010, Rădulescu primind o amendă administrativă în valoare de 2500 de lei, la fel ca şi Căruntu. Interesant este că victima se constituie parte civilă doar în cazul lui Rădulescu, instanţa considerând responsabilă civilmente la proces şi UEF Motru.
Rădulescu, bun de plată. Petrescu la fel!
De asemenea, instanţa Judecătoriei Filiaşi a obligat “inculpatul Rădulescu Avram Cristian, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC UEF Motru SA şi alături de asiguratorul SC BCR Asigurări Viene Insurance Group SA, la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale şi 5000 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă Vrăjitoru Tudoriţa. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Obligă în solidar inculpaţii, la plata sumei de 1697,3 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către această parte civilă. În temeiul art. 193 alin.1,2 şi 4 C.p.p. Obligă inculpatul Rădulescu Avram Cristian, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC UEF Motru SA, la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă Vrăjitoru Tudoriţa, reprezentând onorariu avocat. În baza art. 191 alin. 1 şi 3 C.p.p. Obligă inculpatul Rădulescu Avram Cristian în solidar cu partea responsabilă civilmente SC UEF Motru SA, la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat”.
Astfel, deşi Rădulescu provoacă un prejudiciu financiar însemnat UEF Motru, directorul unităţii, Ilie Petrescu îl susţine pe subalternul său, societatea plătindu-i acestuia oalele sparte, directorul neîncercând nici măcar să-i pretindă sindicalistului să achite ceea ce a distrus. Mai mult, în 2014, Petrescu îl ajută pe Rădulescu să se poziţioneze în fruntea sindicatului majoritar al unităţii, şi îl lasă pe acesta să desfăşoare activităţi similare celei de administrator al unităţii, facilitându-i posibilitatea de a ponta anumiţi paznici ai UEF, deşi această obligaţie nu este prevăzută în fişa postului de jurist. Salariaţi ai UEF Motru susţin că anul acesta paznicul Ilie Lazăr a fost unul dintre cei cinci pontaţi fictiv de Rădulescu, pentru ca respectivul să ajungă să-i presteze respectivului în gospodăria din Motru.
Pontaje fictive pentru membrii săi de sindicat
De altfel, într-o comunicare a IPJ Gorj către unul dintre foştii angajaţi ai UEF Motru, făcută pe 16 martie 2015, se arată că Rădulescu Avram Cristian, acuzat că “în exercitarea atribuţiilor de serviciu întocmeşte în mod fictiv pontaje pentru agenţii de pază” acestuia i s-a întocmit dosarul penal nr. 1031117, din data de 10 martie 2015, “în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de către respectivul a infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin.1 din Codul Penal”.
“După definitivarea cercetărilor, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunerile corespunzătoare”, se mai arată în documentul care poartă şi semnătura comisarului şef al IPJ Gorj, Gheorghe Parepa.
Anamaria Stoica