Cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, marţi, 20 iulie 2021, Sfânta Mănăstire de la Dobriţa, comuna Runcu, şi-a prăznuit Hramul «Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul», Sfânta Liturghie fiind oficiată în altarul de vară de către un sobor ales de preoţi, călugări şi diaconi din care au făcut parte Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici, împreună cu Preacucernicul Părinte Protopop Pr. Marian Mărăcine, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord şi alte alese feţe bisericeşti. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie» din Craiova, condus de către prof. dr. Victor Şapcă, iar asistenţa tehnică a transmiterii slujbei a fost realizată de către dl. Ionuţ Cosmin Stanciu, de la Mitropolia Olteniei! Buna desfăşurare a sfintei slujbe a fost asigurată de către Maica Stareţă Preacuvioasa Emanuela Vancea Monahia, împreună cu maicile rugătoare ale sfântului lăcaş, cu sprijinul binevenit al dăruitorilor mănăstirii!
,,Sf. Proroc Ilie este cu adevărat un «mesager» al Lui Dumnezeu”!
Adresându-se credincioşilor veniţi din diferite localităţi ale judeţului, Preacucernicul Părinte Protopop Pr. Marian Mărăcine şi-a exprimat bucuria de a fi prezent la această sărbătoare, o bucurie pe care a împărtăşit-o tuturor celor prezenţi, spunând următoarele: ,,Să-I mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a îngăduit ca să venim în această zi, pe acest munte frumos, aşa cum Sf. Proroc Ilie de două ori a mers pe munte, o dată pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, iar, a doua oară, pentru a-i nimici pe idolii păgâni! Pentru că ne-am adunat şi noi astăzi, cu binecuvântarea IPS Irineu, în această zi de pomenire a unuia dintre cei mai mari sfinţi”, după care au fost amintiţi sfinţii Vechiului Testament care L-au prorocit cu osârdie pe Dumnezeu, pentru că ,,Dumnezeu a trimis aceşti sfinţi ca să-i îndrepte pe oameni, iar, dacă sfinţii nu ar fi existat, nu ar mai fi existat nici neamul omenesc, ce căzuse atât de mult în păcat, de la păcatul strămoşesc şi de la toate păcatele care s-au adăugat! Astfel, Dumnezeu a născut şi a creat oamenii drepţi ai Vechiului Testament şi mai târziu ai Vechiului Testament, Sfinţii Apostoli, ucenicii, mucenicii, cuvioasele şi aşa mai departe, pentru că «minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui», sfinţi care ne-au deschis calea spre jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos! Trei icoane ale Sf. Proroc Ilie sunt mai cunoscute în iconografia noastră: cea care îl înfăţişează pe Sf. Ilie ca pe un cuvios, ca pe un călugăr care s-a retras în rugăciune, în post, un om care trăia în strânsă legătură cu creaţia Lui Dumnezeu! Cea de-a doua icoană îl arată pe Sf. Proroc Ilie când este hrănit de acei corbi care sunt creaţia Lui Dumnezeu, sub un arbore care are la bază o peşteră, ceea ce ne arată că Sf. Ilie era un pustnic rugător pentru întreaga omenire! Cea de-a treia icoană, ne prezintă ultimele clipe ale Sf. Ilie pe acest pământ, în carul cu foc ce îl înalţă la ceruri, de unde va veni pentru cea de-a doua oară ca să moară pe pământ, pentru că el n-a murit, dar va veni să-l înfrunte pe Anticrist, la cea de-a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos! Dumnezeu, când a plănuit distrugerea omenirii prin potop, a pedepsit nelegiuirile firii oamenilor, acele păcate care sunt răspândite şi astăzi de către diavol, iar Dumnezeu i-a trimis pe proroci ca să îndrepte omenirea care a apucat pe o cale greşită! De la naşterea sa, Sf. Proroc Ilie a primit daruri de la Dumnezeu, ca să îndrepte lumea şi să-i ajute pe oameni în vremuri de foamete, pentru că Dumnezeu îngăduie pedeapsa omului, iar omul să se căiască, să vină la cunoaşterea adevărului! Prin minunile Sale, Dumnezeu se foloseşte de Creaţia Sa! Sf. Proroc Ilie este cu adevărat un «mesager» al Lui Dumnezeu! În vremea aceea, căderile oamenilor erau mult mai uşoare, pentru că oamenii nu cunoşteau ca în vremurile noastre, învăţătura cea adevărată a Mântuitorului Hristos! Dumnezeu lucrează prin oamenii Săi, iar Harul Lui Dumnezeu ajunge şi în casele noastre, la familiile noastre, la cei cunoscuţi nouă! În casele dumneavoastră, rugaţi-vă Bunului Dumnezeu, aşa cum a făcut Sf. Proroc Ilie, aşa cum a făcut şi Mântuitorul Iisus Hristos, iar noi să ne rugăm în fiecare zi, dar mai ales la zi de sărbătoare, pentru că rugăciunea nu ajunge dacă o facem doar pentru noi! Am venit aici ca să vedem jertfa dumnezeiască, prin Harul pe care Dumnezeu îl împărtăşeşte prin Sfânta Euharistie, Amin”!
,,Sfântul Ilie Prorocul este unul dintre sfinţii care au făcut excepţie de la «normalitatea» vieţii acesteia pământeşti”!
În continuare, a urmat cuvântul de o aleasă învăţătură duhovnicească adresat celor prezenţi, prin care Precuviosul Părinte Stareţ şi mare Exarh, Ioachim Pârvulescu a aprofundat cu aceeaşi măiestrie şi a tâlcuit marea semnificaţie teologico-liturgică şi misionară a unei asemenea zile importante, oferind celor prezenţi încă o «LECŢIE» misionar-pastorală care merită şi trebuie să fie predată la orice sărbătoare creştinească, atunci când Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos Dumnezeu-Fiul, vine în mijlocul oamenilor prin Sf. Ilie Prorocul, mai ales că astăzi, mai mult ca oricând, ducem lipsă de repere teologico-morale adevărate, de modele de urmat, de oameni religioşi cu experienţe şi trăiri adevărate, autentice, aşa cum au fost, de pildă, micii şi marii profeţi din Vechiul Testament, deoarece Prorocul Ilie, de altfel, la fel ca şi Iezechil, Ieremia şi Isaia, fac parte din pleiada marilor profeţi ai Vechiului Testament. În altă ordine de idei, Sf. Proroc Ilie ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă împotriva idolilor vremilor pandemice, sub diferitele lor forme, a înfrângerii trufiei, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol, îndemnându-ne, totodată, la smerenie şi la o viaţă decentă, fiindcă Sf. Ilie ne aminteşte de milostenie ca fiind cea care îi îmbracă pe cei goi şi îi hrăneşte pe cei flămânzi, îndemnându-ne să facem şi noi asemenea lui, cu toate că acesta nu avea posibilităţile noastre materiale! Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioachim Pârvulescu a început prin a spune: ,,Cu ajutorul Lui Dumnezeu, am venit în această sfântă şi binecuvântată zi, la Mănăstirea «Sfântul Ilie», de aici, de la Dobriţa, la hramul acestei mănăstiri. Sfântul Ilie Prorocul şi Înaintemergătorul la cea de-a doua venire a Lui Hristos, este unul dintre sfinţii care au făcut excepţie de la «normalitatea» vieţii acesteia pământeşti, pentru că este un sfânt care nu a murit, ci s-a înălţat la ceruri. Observăm în calendarul nostru o serie de sfinţi, care, aşa cum sunt categoriile sociale în societate, unii sunt medici, alţii ingineri, preoţi, şoferi, instalatori sau ţărani care cultivă pământul, fiecare cu darul cu care l-a hărăzit Dumnezeu! La fel se întâmplă şi cu sfinţii, pentru că oamenii se sfinţesc în diferite feluri şi sunt diferite categorii de sfinţi: sfinţi cuvioşi, sfinţi mucenici, sfinţi împăraţi, sfinţi voievozi şi sfinţi proroci. Noi, astăzi, prăznuim un sfânt proroc! Toţi ceilalţi sfinţi sunt în Noul Testament, numai sfinţii proroci sunt din Vechiul Testament, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a venit acum două mii de ani, ca să le dea oamenilor calea, adevărul şi viaţa, deci să le arate oamenilor viaţa cea adevărată! Până atunci, omenirea trăia în idolatrii, nu aveau mijloace de comunicare a oamenilor unii cu alţii, nu aveau cunoştinţele necesare, iar, oamenii, prin firea lor, trebuiau să se închine la cineva! Dacă facem un arc peste timp, cu 2.800 de ani în urmă, când a trăit Sf. Ilie Tesviteanul, oamenii se închinau la idoli, alţii la soare, la lună, la idoli din pietre sau din lemn. Pentru că în Vechiul Testament se spune că Moise şi ceilalţi se închinau la un viţel de aur, deci fel şi fel de idoli creaţi din imaginaţie, pentru că diavolul lucra în mintea oamenilor şi chiar dacă oamenii erau credincioşi, aveau o credinţă «strâmbă» în satana, cel care lua forma unui obiect sau a unei materii care era un «idol», ceva ireal, ceva imaginat, de unde cuvântul «idolatrie», iar, de aici, Sf. Ilie Tesviteanul apare în acest climat de idolatrie de acum câteva mii de ani! Pentru că în urmă cu o sută sau două sute de ani, în special de la revoluţia franceză, a început o altă «extremă» a satanei care este ateismul, adică, oamenii care nu cred în Dumnezeu! Pseudoteismul, parateismul, antiteismul, deci depărtarea de Dumnezeu, însă noi îi avem pe aceşti sfinţi care ne luminează mintea şi ne ajută să înţelegem sensul vieţii noastre pe pământ, ca să înţelegem de ce ne naştem noi pe pământ, pentru că avem raţiune, avem judecată, avem Chipul Lui Dumnezeu în noi! Numai animalele se duc pierdute în pământ, pe când noi, oamenii, avem minte, avem sufletul care este nemuritor şi veşnic, avem trupul care moare şi se descompune, pe când sufletul merge mai departe, evoluează într-una şi merge în veşnicie! Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Ilie sunt cei doi mari proroci ai Vechiului Testament, pentru că mai sunt proroci: Isaiia, Ezechil, Zaharia, Elisabeta şi alţii, dar cei doi Sfinţii Proroci, Ilie Tesviteanul şi Ioan Botezătorul, sunt cei mai mari proroci scrişi cu cruce roşie în calendar, când nu avem voie să lucrăm de sărbătoarea lor! Cert este că Sf. Ilie Tesviteanul nu a murit, pentru că Dumnezeu l-a luat cu trup şi l-a suit la cer într-o căruţă de foc, iar focul apare ca fiind ceva imaterial! În planul spiritualităţii, focul este lumină, o energie, un dinamism imperceptibil, nu e ceva palpabil, care trece dincolo de limitele noastre senzoriale, omeneşti şi trupeşti! Deci, Sf. Ilie este Înaintemergătorul la cea de-a doua venire a Lui Hristos, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos va veni la sfârşitul lumii pentru cea de-a doua oară, ca să judece lumea! A venit acum 2.000 de ani ca să ne dea credinţa cea adevărată pe care o avem noi, dar va veni la sfârşitul lumii ca să învie morţii şi să ne judece pentru totdeauna! Deci, înaintea venirii Mântuitorului Hristos, se va coborî Sf. Ilie din ceruri împreună cu Enoh. Aşadar, de 2.800 de ani, Sf. Ilie trăieşte în ceruri într-o stare suprafirească, supranaturală, iar, în vremurile foarte tulburi, va fi venirea lui Anticrist pe pământ, care va trăi şi el tot atâţia ani cât a trăit Mântuitorul Iisus Hristos! Acest Anticrist va veni ca un om care promite că va face bine, dar niciodată satana nu spune că este rău! În acel moment, când Sf. Ilie va veni pe pământ, va fi omorât de Anticrist, după care începe judecata lumii”! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA