Trei tineri în vârstă de 17, 18 și 24 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede, din județul Teleorman, au ajuns azi-noapte în arestul Poliției Gorj, după ce au încercat să fure toți banii din seiful unei stații GPL, din Plopșoru. Un localnic i-a observat, însă hoții au reușit să fugă, fiind urmăriți de polițiști. Pe raza orașului Țicleni, suspecții au abandonat mașina și au fugit în pădure. Aceștia au fost prinși după ce oamenii legii au tras două focuri de armă, în plan vertical!
”Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Plopşoru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 41 de ani, din localitate, despre faptul că trei persoane au încercat să sustragă o sumă de bani din staţia GPL de pe raza comunei, însă fiind surprinşi de acesta, au fugit cu un autoturism pe DE 79, spre Rovinari. Din primele cercetări a reieşit faptul că cei trei ar fi oprit la staţia GPL cu punct de lucru în comuna Plopşoru, iar în timp ce una dintre persoane purta discuţii cu angajata societăţii, în vârstă de 45 de ani, din localitate, pentru a-i distrage atenţia, o altă persoană ar fi pătruns în cabina staţiei pentru a sustrage încasările din casa de bani, moment în care, fiind surprinşi de apelant, cei în cauză au fugit. La scurt timp, cei trei tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, toți din municipiul Roşiorii de Vede, au fost identificați într-o pădure pe raza orașului Țicleni și conduși la sediul Poliției”, anunță reprezentanții IPJ Gorj.
Foto și detalii în ediția de mâine!