Grav accident rutier la Scoarța

500

Nu mai puțin de opt persoane au ajuns ieri după amiază la spitalele din Târgu-Jiu și Târgu Cărbunești, după ce au fost rănite într-un accident rutier produs pe raza comunei Scoarța, la Pișteștii din Deal. Un tânăr de 19 ani, din Vladimir, posesor al unui permis de conducere de puțin timp, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, pe partea dreaptă a pantei pe care o urca dinspre Târgu-Jiu spre Scoarța, iar în vârful pantei și-a dat seama că nu mai are timp să revină pe banda sa și, ca urmare, a călcat frâna, intrând în derapaj.
Martorii spun că a intrat pe contrasens și a izbit în plin un Logan condus de un șofer de 40 de ani, din Crușeț, în ambele autoturisme fiind câte patru persoane. Toate au fost rănite, la fața locului fiind trimise mai multe ambulanțe, dar și două echipaje de descarcerare, pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate. Minute bune la locul nenorocirii a fost o atmosferă de groază, șoferii blocați în trafic asistând neputincioși la răniții care se văitau din cauza loviturilor pe care le aveau. Una dintre pasagere și-a pierdut un picior, ea și un bărbat fiind supuși unor intervenții chirurgicale complexe. La Târgu-Jiu, la spital, au mai ajuns alți patru răniți, alte două persoane, cu răni mai ușoare, fiind duse la Târgu Cărbunești, după ce, la locul accidentului au venit ambulanțe și de aici.
Polițiștii au deschis o anchetă, declarațiile date de martori la fața locului indicându-l clar vinovat pe tânărul de 19 ani. Individul este acuzat acum de vătămare corporală din culpă, pe numele lui fiind deschis un dosar penal.
Testul cu fiola a arătat că nici el și nici celălalt conducător auto nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.