Gorjean diagnosticat cu sifilis

1313

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a centralizat situaţia îmbolnăvirilor înregistrate în trimestrul III al acestui an, fiind confirmat un caz de sifilis, în Gorj. Tratamentul în această afecțiune se face sub îndrumarea şi recomandarea medicului.

Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală (BTS) cauzată de bacteria Treponema pallidum. Semnele şi simptomele sifilisului nu sunt specifice acestei boli, ele putând imita numeroase alte afecțiuni. Pe parcursul trimestrului III al anului trecut a fost confirmat un caz de sifilis, la nivelul județului nostru.

Simptomele şi tratamentul sifilisului
Medicii spun că de multe ori transmiterea sifilisului se face de la persoane care nu ştiu că au boala. Netratat, sifilisul evoluează în trei faze. În timpul primei faze, după o perioadă de incubaţie de 21 de zile (3-90 de zile), la locul de infectare (pe penis, rect, vagin sau gură), apare şancrul primar, o rană nedureroasă, curată. La un interval de 1-4 săptămâni de la apariţia şancrului, prin testare, se poate determina dacă organismul este infectat. Această roşeaţă (şancru) dispare după 3-6 săptămâni fără tratament, dar infecţia rămâne în organism şi se poate transmite altor persoane. A doua fază începe după 6-12 săptămâni de la infectare. Uneori apar erupţii pe piele (de obicei pete roşiatice) pe organele genitale sau gură. Unii bolnavi pot avea dureri de cap, febră, dureri de stomac şi senzaţie de oboseală. Deseori semnele trec neobservate sau dispar fără tratament. Persoana infectată transmite infecţia. Chiar dacă nu au fost evidente indiciile din primele două faze, în primii patru ani de la infectare, sifilisul poate fi transmis altor persoane. A treia fază apare după o perioadă cuprinsă între 2 şi 40 de ani. Atunci, pe lângă piele, poate fi afectat tot corpul: oasele, ficatul, sistemul nervos (paralizii, tulburări de personalitate şi comportament), inima, ochii. În această fază, infecţia nu se mai transmite altor persoane. Sifilisul congenital este transmis intrauterin fătului de către mamă. Sifilisul matern poate provoca: naştere prematură, moarte intrauterină a fătului, infecţie congenitală sau moarte neonatală (după naştere).
Pentru a nu transmite infecţia copilului, mama trebuie să urmeze un tratament strict. Pentru a fi eficientă, medicamentaţia trebuie începută în primele trei luni de sarcină. Tratamentul în sifilis se face sub îndrumarea şi recomandarea medicului. Penicilina este antibioticul de elecţie folosit şi singurul care poate fi utilizat în neurosifilis şi la femeile gravide; pentru stadiile primare ale sifilisului, se utilizează benzatin-penicilină; în stadiile tardive şi în sifilisul congenital, se preferă penicilina G; pentru pacienții alergici la penicilină, se administrează doxiciclină şi tetraciclină.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.