Polițiști din Bumbeşti-Jiu l-au depistat în această dimineață, pe strada Parângului, din oraș, pe Marius Ghiță, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Oradea, dat în urmărire la nivel naţional. Pe numele său a fost emis şi mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Bărbatul era condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 200 de zile de închisoare cu executare. ”Persoana în cauză a fost escortată la Penitenciarul Târgu-Jiu pentru a fi încarcerată”, anunță IPJ Gorj.