Un bărbat de 32 de ani este cercetat de polițiști pentru două infracțiuni, după ce, luni, a urcat la volanul unui autoturism Mercedes, deși nu avea permis de conducere. În mașină se afla și concubina acestuia, femeia fiind însărcinată. În momentul în care a văzut că polițiștii îi fac semn să oprească, târgujianul a fugit, fiind urmărit până a ajuns pe strada Ciocârlău, unde a coborât din mașină. Oamenii legii l-au somat să se oprească, însă acesta nu s-a speriat nici de focurile de armă. Ieri, tânărul s-a predat. ”La data de 10 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, pe strada Unirii, din localitate, despre care existau date că ar avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea sa în trafic. La scurt timp, cel în cauză, deși a fost somat de polițiști să se oprească, a abandonat autoturismul, în care se mai afla concubina sa, de 33 de ani și a reușit să se sustragă urmăririi. La data de 11 octombrie, bărbatul a fost identificat de polițiști, urmând să fie audiat și cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat”, precizează reprezentanții Poliției Gorj.