Un autoturism Porsche a fost lovit aseară de tren, pe raza satului Florești. Polițiștii susțin că mașina era condusă de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, chiar fostul decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, din cadrul UCB, Constantin Căruntu. În bolidul de lux se afla și Adina, o tânără de 18 ani, din Târgu-Cărbunești, elevă la un liceu din Craiova. Aceasta a refuzat internarea, după ce a fost transportată la spital.
”Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 57 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Craiova, proprietate personală, la trecerea la nivel de cale ferată din satul Floreşti, nu a acordat prioritate de trecere unui tren personal, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului, o pasageră de 18 ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, aflată pe scaunul din dreapta al autoturismului, a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul Orăşenesc Turceni, unde i-au fost efectuate investigaţii medicale, nefiind internată”, precizează reprezentanții IPJ Gorj. Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă. Constantin Căruntu nu a fost de găsit pentru a comenta această situație.
Firma de asigurări nu va suporta pagubele. Detalii în ediția de mâine!