Femeie rănită într-un accident la Bumbeşti-Piţic

560

O femeie în vârstă de 34 de ani a ajuns zilele trecute la spital, după ce a fost rănită într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Bumbeşti-Piţic. Maşina în care se afla femeia a fost lovită de un autoturism al cărui şofer nu a păstrat distanţa de siguranţa. Acesta din urmă este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02:04, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un localnic din Novaci cu privire la faptul că pe D.N. 67 – Bumbeşti-Piţic a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că un tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67 – Bumbeşti-Piţic nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un alt autoturism ce se deplasa în aceeaşi direcţie, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, o femeie în vârstă de 34 ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale. „Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.