Are jumătatea corpului în ghips, picioarele pline de vânătăi şi răni la nivelul capului. Aşa arată femeia în vârstă de 45 de ani, care suferă şi de un handicap fizic, după accidentul petrecut luni pe raza comunei Băleşti. Femeia recunoaşte că a traversat strada printr-un loc nepermis dar învinuieşte şoferul maşinii care a călcat-o că avea viteză prea mare. Suferind la Ortopedia Spitalului ,,Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu, cu cei doi copii acasă, femeia îi cere ajutorul celui care a accidentat-o.
Gabriela Bujuloiu are 45 de ani şi locuieşte în satul Tămăşeşti, comuna Băleşti împreună cu cei doi copii, un băiat în vârstă de 9 ani şi o fiică de 13 ani. Este divorţată iar mica familie trăieşte cu mai puţin de 1400 de lei lunar. Banii provin din ajutorul de handicap al femeii, care are statura unui copil de 10 ani, şi din alocaţia celor doi minori pe care îi are în îngrijire. ,,Am o pensie de handicap şi alocaţia copiilor, atâta tot. vroiam să îmi iau o maşină de lemne dar dacă se întâmplă aşa ce să mai fac”, spune femeia, cu glasul stins.
Maşina venea cu viteză
Necazul s-a abătut asupra ei după ce luni după ora 17.00 a traversat drumul din Băleşti, printr-un loc nemarcat. Spune că s-a uitat în toate părţile dar că nu ar fi văzut că vine vreo maşină. S-a trezit însă culcată la pământ, fără să mai poată să îşi mai mişte mâna stângă, plină de sânge şi vânătăi. ,,Mi-am pierdut cunoştinţa. Am crezut că am murit. Când m-am trezit eram la spital”, explică Gabriela Bujuloiu. ,,Ştiu doar că am traversat în fugă şi nu era nicio maşină, nu ştiu de unde a apărut maşina care m-a lovit, dar avea cu siguranţă viteză”, completează aceasta.
Şoferul a vizitat-o de la distanţă
Ajunsă la spital, în ghips şi cu dureri cumplite, femeia susţine că cel care a accidenta-o nu a venit decât o dată la ea la spital. Nu i-a adus nimic şi nici nu a întrebat-o dacă ar avea nevoie de ceva, 
deşi tratamentul costă şi toată lumea ştie că personalul medical aşteaptă câte o ,,atenţie” din partea pacienţilor. ,,Vreau să mă ajute cu bani şi cu ce poate. Nu am ce face iar şoferul, că nici nu îi ştiu numele, ar fi putut să îmi ofere o mână de ajutor. Copii îi am acasă şi eu la spital, cu ce să mă ajut. Cine ştie cât o să stau aici”, spune, cu lacrimi în ochi, Gabriela. ,,Şoferul este vinovat că avea viteză. Eu ştiu că m-am speriat şi m-am oprit pe loc. Am leşinat”, povesteşte femeia, care se plânge că o doare cumplit capul, şi picioarele.
,,Şi fără ajutor, trebuie să trăiesc”
Nu se ştie cât va mai rămâne Gabriela Bujuloiu la Otopedie, deşi afecţiunile de care suferă nu vor permite medicilor să o lase prea devreme acasă.
A.Stoica
