Două femei au ajuns la spital cu multiple fracturi, după ce una dintre ele a pierdut controlul autoturismului la volanul căreia se afla și a pătruns pe contrasens, intrând direct într-un microbuz de transport persoane.
Accidentul a avut loc, ieri dimineață, pe raza comunei Căpreni, iar primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului arată că s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum. ”Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie, de 49 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6/B, comuna Căpreni, din direcţia Stoina către Hurezani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un microbuz pentru transport persoane, condus de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Bustuchin”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului, conducătoarea auto şi o pasageră din autoturism au suferit leziuni şi au fost transportate cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Orăşenesc Târgu Cărbuneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Niciuna dintre persoanele aflate în microbuz, respectiv șoferul și doi pasageri, nu au fost rănite. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind însă negativ în ambele cazuri. În cauză se fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.