Dezvăluire după tragedia din Germania: Ce a făcut tânărul din Târgu-Cărbunești, cu câteva ore înainte să-și găsească sfârșitul în mall

581

Noi detalii au ieșit astăzi la iveală în cazul lui Mădălin Limbergher, tânărul care a murit, după ce s-ar fi aruncat de la etajul I al unui mall din Berlin. Gorjeanul în vârstă de 26 de ani s-a întors în Germania luni, iar marți a mers la serviciu, fiind angajat în mall, la un stand cu produse cosmetice. Reprezentanții companiei la care lucra au aflat astăzi că motivul pe care l-a prezentat Mădălin, în urmă cu două săptămâni, pentru a pleca la Târgu-Cărbunești, în România, acela că i-ar fi murit bunica, nu a fost real. Șeful său a povestit că, în ziua în care s-a aruncat de la etaj, inițial i-a dat asigurări că totul decurge perfect, iar după câteva ore ar fi mers acasă și i-ar fi trimis un mesaj prin care își anunța demisia. ”Aseară a avut loc o convorbire telefonică între mine, părinții lui Mădălin și patronul lui, de la mall. Acesta a spus că Mădălin, cu o zi înainte să se întâmple ceea ce s-a întâmplat, a mers la cină cu colegii. Toată lumea îl iubea, le-a spus că se simte ca într-o familie și că le mulțumește pentru sprijinul acordat. Începuse să lucreze de marți. Sâmbătă dimineața a mers la serviciu, apoi i-a dat mesajul patronului că totul e în regulă, că este în formă și că va face vânzare în ziua respectivă, apoi a plecat de la lucru și i-a dat mesaj că e acasă și că își dă demisia, că el vrea să se întoarcă în țară. Șeful l-a chemat la mall să discute, a venit în alte haine, de oraș, s-a dus la mall, dar nu acolo unde lucra el, a mers la etajul I, plângea. Atunci, patronul l-a întrebat de ce vrea să plece, dacă are nevoie de ajutor. Mădălin stătea cu spatele. Ulterior s-a întors cu fața și i-a spus că nu mai are pentru ce să trăiască, după care s-a lăsat pe spate și s-a aruncat, distanța dintre ei fiind de aproximativ  un metru și jumătate”, a declarat, în exclusivitate pentru Gorjeanul, Andrei Chifu, tânărul care a și alertat Poliția. Reprezentanții Spitalului Orășenesc Târgu-Cărbunești au anunțat, în urmă cu puțin timp,  că vor suporta toate cheltuielile pentru repatrierea tânărului din localitate. Mama acestuia este angajată ca asistent medical la spital.

Rămâi pe gorjeanul.ro pentru a vedea imagini cu Mădălin, înregistrate cu puțin timp înainte de producerea tragediei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.