Un bărbat de 48 de ani a pus aseară Poliția pe jar. Oamenii legii din cadrul Postului de Poliţie Bumbeşti-Piţic au efectuat semnalul regulamentar de oprire a mașinii care circula pe DN67, din direcţia municipiului Târgu-Jiu către Râmnicu-Vâlcea, însă șoferul și-a continuat călătoria.
”Conducătorul auto a refuzat să oprească, moment în care lucrătorii de poliţie au procedat la urmărirea şi interceptarea acestuia, fiind identificat în persoana unui bărbat, de 48 de ani, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Oraşului Novaci unde s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, anunță IPJ Gorj.