Un bărbat de 46 de ani, din Turceni, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj. Acesta a fost prins de jandarmii gorjeni, care au sesizat imediat Poliția despre faptul că suspectul avea ”asupra sa” pasărea vânată, o gâscă sălbatică de talie mică.
”Echipa operativă constituită la nivelul subunității a constatat că bărbatul, cu ocazia participării la o vânătoare colectivă autorizată de AJVPS Gorj, pentru vânat din specia iepure, fazan, vulpe, şacal şi coţofană, ar fi vânat, fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare, o pasăre din specia gârliţă. Asupra bărbatului a fost identificată o armă de vânătoare cu alice şi un număr de 37 cartuşe de diferite tipuri, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj”, se precizează într-un comunicat al Poliției Gorj.
Pasărea a fost predată paznicului de vânătoare, care a cerut ajutorul unui medic veterinar, aceasta fiind rănită la aripa stângă. Ulterior va fi eliberată. (L.F.)
Detalii în ediția de mâine!