Motto: „Banul e mare putere, el deschide toate ușile și strică toate legile.” – Ioan Slavici
Însăși sintagma „tentanția banilor” pare a ne duce cu gândul la banii nemunciți. Ori eu, rog să fiu crezut pe cuvânt – de data aceasta pe cuvânt scris – nu m-am gândit chiar deloc la o asemenea eventualitate. Deși banul, se mai spune, că-i ochiul Necuratului. Așa se face că, joi, am aflat, deși nu mi-aș închipui, că mai există neoameni printre noi, ce calcă-n străchini. Șase medici și o asistentă medicală, de la Oncologia din Timișoara, au fost puși sub control judiciar pentru luare de mită. Și, repet, indivizii au cerut mită, adică bani nemunciți și nemeritați. În condițiile în care au luat mită de la niște oameni necăjiți, pacienți cu o boală cumplită și pentru care medicamentele costă, uneori, o avere.
MARCEL BOLOȘ PROPUNE MAREA AMNISTIE FISCALĂ! Nu i-am mai zis ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, întrucât joi după amiază a avut loc ședința Coaliției – formată, deocamdată, din Partidul Social Democrat și pretinsul Partid Național Liberal, cel năstrușnic în ultima vreme – în urma căreia s-ar putea să fi scăpat de zâmbitorul și arogantul Popă Marcel Boloș, om cu studii teologice, și nu cu o pregătire financiar-bancară așa cum bag de seamă că ar trebui.
Zâmbitoriu și cu brațul plin de documente, la finele ședinței Biroului Politic Național al pretinsului PNL, Marcel Boloș, ne-a lămurit: „Avem banii asigurați pentru plata poensiilor recalculate. Eu, ca ministru de Finanțe, mi-am făcut datoria. Să vedem ce decide Coaliția!”
Dar, ce să vedeți domniile voastre? Mister Marcel Boloș, adică Părintele, despre care nu mai știu dacă este încă ministru de Finanțe sau nu, a mai lansat o mare AMNISTIE FISCALĂ. În baza căreia, Guvernul Ciolacu vrea să șteargă 85% din datoriile și penalitățile pentru datorii. Ba chiar Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat a vorbit, joi, despre un bonus pentru aceia care și-au plătit datoriile la timp. Iar Lucian Romașcanu, care oricum e mai priceput decât mine în asemenea treburi a continuat: „Amnistia fiscală se face și în alte țări”. Eu ce să spun, dacă tot recunosc că nu mă pricep. Dar nu cumva o asemenea măsură a Guvernului Ciolacu are și o brumă de iz electoral?!
„POLITIC A VENIT, POLITIC PLEACĂ!” N-aș zice că greaua situație în care se află România, țară cu un deficit bugetar de peste 52%, este numai din vina prea-cucernicului Părinte Marcel Boloș. Are și el partea lui de vină, dar și prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, nu poate fi absolvit total de vreo vinovăție!
Joi, în ședința Biroului Politic Național al pretinsului Partid Național Liberal s-a discutat și despre soarta lui Marcel Boloș, care i-a nemulțumit și pe cei din PNL-ul care-l susține politic. La urma urmei, vorba lui Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, care fiind întrebat la Antena 3 CNN, dacă pleacă Marcel Boloș a zis: „Nu știu. Politic a venit, politic pleacă!” Adică, schimbarea posibilă ce se aștepta, în cazul lui Marcel Boloș, trebuia decisă doar de către pretinsul PNL!
DEZVOLTAREA ECONOMICĂ PE BAZA CREȘTERII DEFICITULUI FISCAL. Ei bine, aici le dau dreptate celor din Partidul Social Democrat, care au în vedere faptul că, de foarte mulți ani, România nu a mai avut o alocare de 8% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru investiții. Și dacă avem, în sfârșit, investiții majore – cum ar fi dezvoltarea infrastructurii și modernizarea CFR -, sigur se vor crea mai multe locuri de muncă. Iar tinerii ar putea câștiga bani în țară și nu ar mai fi nevoiți să plece în străinătate. Cum spunea, vom avea dezvoltare economică prin creșterea deficitului, așa cum s-au dezvoltat și modernizat și alte țări europene!
ION PREDOȘANU
P.S. SCANDALUL PENSIILOR. REVOLTA MINERILOR, A NEVĂZĂTORILOR ȘI NU NUMAI A LOR. Printr-o recalculare nu doar greșită, făcută în baza unei legi neconstituționale, pensiile au fost diminuate considerabil. Așa de pildă, minerii care au muncit în condiții grele au pierdut mulți ani de vechime, la fel și nevăzătorii, care s-au decis să dea statul în judecată la CEDO. Probabil că nu înainte de a încerca să-și recâștige drepturile în instanțele din România. (Ion Predoșanu)