Motto: „Un om mare își arată măreția prin felul în care îi tratează pe oamenii mici.”
Thomas Carlyle
Oamenii mari și mici ai Partidului Social Democrat și ai Partidului Național Liberal, principalele partide din coaliția de guvernare, se chinuie să gestioneze o criză energetică, mai precis să repare ce se mai poate repara, după ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, și prim ministrul Orban Ludovic au introdus liberaliozarea prețurilor la energie încă din anul 2020, fără să fi luat niște măsuri de pregătire și apărare a cetățenilor, instituțiilor și a IMM-urilor.
Normal, până vor apărea măsurile reparatorii criza energetică continuă să aducă facturi uriașe, imposibil de plătit. Nu numai de către pensionari, dar și de cei cu salarii modeste sau chiar mici, România având penultimul loc din Uniunea Europeană la capitolul venituri.
Priveam duminică la niște emisiuni de știri ale televiziunilor. Știam că la Timișoara, importantă urbe cu primar neamț din Germania – Dominic Fritz, care a candidat din partea USR (Uniunea Sabtați România) fără să fi avut nici măcar cetățenie română!
Mai ales în perioada, sau mai exact „peroada”(după cum se exprimă președintele Iohannis!) în care USR se afla la guvernare în Coaliția Dreptei Asusterității, Dominic Fritz a comis nenumărate ilegalități. Căci, din păcate, lucruri bune nu a făcut, el neavând nicio calitate în domeniul administrației publice, fiind un ageamiu sadea.
Așa că, la Timișoara, 25 de școli sunt închise pentru că nu au căldură, elevii făcând cursurile online. Ceea ce numai școală nu este! Cu câteva zile mai înainte văzusem imagini de la Spitalul Județean, unde temperatura medie era de 12 grade Celsius, iar la Secția Oncologie bolnavii stăteau înfofoliți în mai multe pături primite din mila și prin grija unor oameni cu suflet mare și mai cu dare de mână.
În Timișoara, s-a pornit o acțiune pentru strângerea de semnături în vederea unui referendum de demitere a primarului USR-ist Dominic Fritz!
La protestul de ieri, în Sfânta zi de duminică, nu erau la protest mai mult de zece oameni. Uimitor, un timișorean care nu este racordat la termoficarea orașului, a ieșit din solidaritate cu timișorenii lui să semneze lista pentru referendum.
Totuși, lozinca din 1989 cu „Azi în Timișoara, mâne-n toată țara” s-a dovedit o minciună. La Marea Învălmășeală din Decembrie 1989, în Timișoara existau vreo 20.000 de turiști sovietici, veniți cu autoturismele lor Lada, nu se știe câți de la serviciile secrete ale Republicii Populare Ungaria, prietenă și vecină și alții de același soi sosiți din fosta Yugoslavie. Care Yugolslavie, după cum mi-a spus bunul meu prieten Ștefan Andrei, fost important ministru de Externe al României, „aveau pretenții teritoriale, susținând că Banatul este al lor”. Chiar dacă sârbii reprezentau doar a patra etnie ca pondere din populația Timișoarei!
Tot duminică am văzut imagini de la Cimitirul Ghencea, de la mormântul singurului președinte patriot român Nicolae Ceaușescu. Participarea era mult mai numeroasă decât la lașii de timișoreni.
Ca o surpriză, un tânăr de 27 de ani, care nu a trăit pe timpul lui Nicolae Ceaușescu, venise și el, ca și ceilalți, să-i aducă Omagiul lui Primului președinte al României, care-a rămas și singurul președinte român al țării noastre.
Nu are rost să mai comentez. Citiți singuri și faceți o comparație între ce-a fost duminică la Timișoara și ce-am văzut eu la Cimitirul Ghencea!
ION PREDOȘANU