Ca la noi, la nimeni – Legi pe repede-înainte: ale Educației și a Pensiilor Speciale!

633
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Indiferent ce faci în viață va fi nesemnficiativ. Dar e foarte important să o faci.”
Mahatma Gandhi

Ca de obicei, graba strică treaba. De ani buni, se tot amână problema spinoasă a rezolvării pensiilor speciale cu care se tot laudă în campaniile electorale partidele. Ba mai mult, actualui prim-vicepreședinte al pretinsului Partid Național Liberal, Rareș Bogdan, actual europarlamentar și apropiat al Preș. Klaus Werner Iohannis, a promis că dacă pretinsul PNL ajunge la guvernare, unde se află și acum lipit ca marca de scrisoare (încă din noiembrie 2019!), vor dispărea pensiile speciale în maximum 30 de zile. A trebuit să ne someze Comisia Europeană pentru ca delicata Lege a pensiilor speciale să fie urgentată, altfel nu vom mai primi banii din a treia tranșă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Și cum au intrat zilele-n sac, termenul scadent fiind luna martie 2023, s-a format un Grup special de lucru care să creioneze Legea pensiilor speciale în maximum o săptămână. Cine știe ce va ieși, ori dacă va ieși ceva în graba asta. Așa că, rămâne de văzut!
LEGILE EDUCAȚIEI, TOT PE REPEDE-ÎNAINTE. Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță că ar fi creionate mai multe legi ale Educației. Și, astfel, școala va fi răscolită de o nouă reformă. Modificările care au fost făcute la legile educației ar trebui să garanteze că în viitor vom avea elevi mai bine pregătiți pentru piața muncii și că se va reduce analfabetismul funcțional.
Ministrul Educației, Ligia Deca, fost consilier prezidențial al încă președintelui Iohannis, a explicat care este noua viziune pentru pregătirea viitoarelor generații care să se adapteze cât mai bine la cerințele pieței forței de muncă prin învățământ tehnologic dual, colaborarea cu angajatorii și pentru a oferi perspectiva integrării pe piața muncii. Se dorește și motivarea cadrelor didactice, acum foarte nemulțumite de salariile lor mici, iar una dintre cele mai importante schimbări este Programul Național de alfabetizare funcțională. Deficitul de cadre didactice ar trebui să se rezolve prin salarii atractive, diminuarea numărului de ore, introducerea unei licențe didactice cu dublă specializare și prin formare continuă. Noua legislație face și trecerea la curricula pe care o vor alege elevii, în locul celei naționale de până acum.
LEGEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR introduce elementul de bază din Programul „România Educată”: elevii vor decide ce vor să învețe. „Centrarea educației pe elev are ca bază o schimbare de paradigmă. Nu mai vorbim despre curriculum în decizia școlii, ci la decizia elevului”, a explicat Ligia Deca, ministrul Educației, în conferința de presă susținută luni, pentru a explica modificările pe care le aduc noile legi ale educației.
Această modificare este esențială și preia, de fapt, ceea ce a început să se implementeze prin Programul România Educată, patronat de Klaus Iohannis. Implementarea a început, de fapt, din 2020, când a fost dată prima Hotărâre de Guvern pentru a se înscrie primele școli în programul pilot, ținta fiind ca toate școlile din România să-și creeze singure curricula, până în 2030.
Alegerea materiilor se va face de către elevi, având la bază Parteneriatul dintre profesori, elevi și părinți prin votul din Consiliile școlilor.
Evident, sunt multe noutăți – unele binevenite, altele discutabile și nu ne vom putea ocupa de toate. Vom mai avea timp de discutat, iar legile educației sper să fie îmbunătățite la discuțiile în comisiile parlamentare de specialitate și, separat, la Senat și Camera Deputaților, ca și la eventualele dezbateri în plenul Parlamentului.
BENEFICII PENTRU ELEVI ȘI PROFESORI. Se prevăd noi sume pentru bursele elevilor, iar în ceea ce privește formarea continuă a profesorilor sunt și aici stimulente. Da, ministrul a spus că vor exista beneficii și pentru profesori. „Vom acorda o bursă lunară, egală cu salariul mediu brut pe economie pentru profesorii care se vor înscrie la masterat. O dată la 5 ani, profesorii trebuie să obțină 15 credite ECTS”, a mai explicat ministrul Ligia Deca.
Cu siguranță, vom mai avea timp să discutăm mai aplicat despre Legile educației, deși rămân la opinia mea că proiectele legilor educației s-au făcut în mare pripă. Și nici nu știu dacă au fost consultați adevărații profesioniști dintre cadrele didactice cu multă experiență.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.