Motto: „Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare” – Eclesiasticul 1:9
Parțial, am mai amintit și în simplele note de luni despre promisiunea GuWernerului Ciucă de a împiedica specula. Evident, mă refer și acum la specula practicată de comercianții care tot urcă total nejustificat prețurile atât la produsele alimentare de bază, cât și la celelalte produse industriale.
După cum se știe, odată ridicat prețul la un produs are de câștigat numai acela care-l vinde, iar cumpărătorul iese ca de obicei în pierdere. Degeaba mai speră cumpărătorii să scadă prețurile, întrucât așa ceva nu se va mai întâmpla în veci.
TERTIPURI DE CRIZĂ, RECUNOSCUTE DE ANRE! Sigur că simpla recunoaștere a acestui fapt nu-i ajută pe cumpărători cu nimic. Totuși, fapt mai rar, s-a spus clar că: „Unii furnizori de energie și-au crescut artificial prețurile pentru mai mulți bani de la stat prin mecanismul de plafonare și compensare a facturilor”, potrivit unui document al Autorității Naționale de Reglementare în Energie(ANRE).
ROBOR, DE NEOPRIT. Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019 a urcat, luni, la 6,05%, de la 6,01% cât ajunsese vinerea trecută, menținându-și tendința de creștere din ultima perioadă.
La începutul lunii mai, indicele ROBOR la trei luni era cotat la 5,01%, în timp ce la începutul lunii aprilie acesta era cotat la 4,60%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%. Creșterea indicelui ROBOR la nivelul actual a început la data de 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina, moment în care indicele ROBOR a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022, la 3,61% în data de 24 februarie 2022. Ca să facă față la ratele crescute cu 700 de lei/lunar, românii economisesc la mâncare pentru a-și plăti ratele, după ce ROBOR nu se mai oprește din creșterea alarmantă. Oamenii caută metode să poată ține pasul cu scumpirile accentuate.
RĂZBOIUL MONDIAL AL PÂINII. Da, acest război a început deja, după cum s-a exprimat un înalt demnitar italian. Declarația îi aparține ministrului de Externe al Italiei, Luigi di Maio și războiul mondial al pâinii este o consecință a blocării cerealelor din Ucraina, care împiedică accesul la grâne a numeroase țări vulnerabile, iar această situație implică „riscul ca noi conflicte să izbucnească în mai multe țări din Africa”, după cum transmite agenția spaniolă de presă EFE.
SPRE O SĂRĂCIE LUCIE. Revenind la tema cu proliferarea speculei, cu care GuWernerul Ciucă anunțase că se ia la trântă, bag seama că nu se face nimic. Și ar fi cazul ca guvernanții să nu mai tragă de timp, spre a nu scădea și mai mult nivelul de trai. Căci, în felul acesta, cei bogați vor fi și mai bogați. În vreme ce marea majoritate a cetățenilor României se afundă într-o sărăcie lucie!
ION PREDOȘANU