Motto: „Bătrânețe, haine grele.” – Cântec al Mariei Tănase
Am rămas profund mișcat și chiar afectat când, joi dimineață, aflat la Peștișani, m-am dus pentru a cumpăra o pâine și să-mi beau obișnuita cafea la terasa Minimarketului din apropiere, deținut de patroana Lili, de loc din Drăgoiești, fost sat aparținător al comunei Brădiceni, acum amândouă localitățile făcând parte din comuna Peștișani.
ION CĂPRUCIU, DIN MANTAUA LUI GEO DUMITRESCU! Știind-o vecină cu bunul meu prieten Ion Căpruciu – poet consacrat ce are botezul, adică girul marelui și regretatului descoperitor de talente Geo Dumitrescu, fost Redactor șef al revistei România literară pe care-a plămădit-o și botezat-o așa cum este și astăzi, transformând-o radical din Gazeta literară, o copie a moscovitei Literaturnaia gazeta.
Nu-l mai văzusem din primăvară, la București, când am tăifăsuit pe îndelete la o cafea pe terasa restaurantului Intermacedonia, din Piața Iancului, și mi-a înmânat niște manuscrise originale cu poeme, din care-am publicat în Gorjeanul și în Flacăra lui Adrian Păunescu, alt emul al lui Geo Dumitrescu, ce ținea rubrica Atelier în nou născuta, pe atunci, Românie literară.
Bunul meu prieten Ion Căpruciu îmi mai da câte un telefon, mă întreba de sănătate și dacă mai am poezii de-ale domniei sale. Mai aveam și acum îmi pare rău că i-am spus adevărul, din pricina căruia nu mi-a mai trimis și alte poeme originale și calde precum pâinea coaptă.
Cum nu mă mai sunase demult, am intrat la idei și, întrebând-o dacă l-a mai văzut pe vecinul ei Ion Căpruciu, mi-a zis că nu și că poate o fi trecut la cele veșnice. Dar Doamna Lili, ca o doamnă ce este, i-a dat un telefon mamei sale s-o întrebe, care i-a spus că distinsul domn Ion Căpruciu este la un Azil de bătrâni! O veste groaznică. Și mi-am adus aminte și măcar două versuri din celebra melodie a Mariei Tănase, pomenită în motto: „Bătrânețe haine grele,/ Ce n-aș da să scap de ele!”
CRUNTUL DESTIN AL LUI VASILE NICOLCIOU. Abia acum mi-am dat seama că, mai demult, Ion Căpruciu m-a întrebat, vizibil afectat, dacă știu ce-a pățit fostul lui coleg de Școală generală la Peștișani, Vasile Nicolcioiu. Evident, nu știam. Domnul Căpruciu mi-a spus cu năduf: „Ioane, l-au băgat la un Azil de bătrâni!” Pentru cei care nu știu cine-a fost Vasile Nicolcioiu, amintesc că a activat în mișcarea studențească la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, avându-l ca șef pe Ștefan Andrei, oltean născut la Podari, județul Dolj, într-un punct de lucru al cantonierilor Căilor Ferate Române. Ajunsese secretar cu probleme internaționale al UTC și mai târziu cel mai valoros ministru de Externe al României de la Nicolae Titulescu încoace. Ei bine, fiul de notar din Peștișani, Vasile Nicolcioiu, a ocupat mai mulți ani funcția de Șef al cancelariei președintelui Nicolae Ceaușescu, fiindu-i credincios lui Ceaușescu – la fel ca și celebrul ministru de Externe Ștefan Andrei până în ultimele sale clipe.
Dar de ce ne-am lungit așa de mult? Pentru că, spre ghinionul lui, Vasile Nicolcoiu a fost terfelit în presa jegoasă și postdecembristă exact de soția lui măritată urgent cu un afroamerican, de care s-a despărțit rapid, și de propriul fiu.
NERECUNOȘTINȚA FIULUI ADOPTIV. Asta n-ar fi nimic, dar Vasile Nicolcioiu a fost dat afară și din propria casă de aceeași doi infami: mamă și fiu! Rămas pe drumuri, Vasile Nicolcioiu a fost luat de fratele lui, Emil Nicolcoiu, fost ministru de externe și, la acea vreme, pensionar și deci vârstnic. Iar înainte de a se prăpădi Emil Nicolcoiu, i-a lăsat cu limbă de moarte fiului său înfiat, Ion Blendea, dintr-o familia săracă din Peștișani, pe care l-a crescut și l-a făcut om, să aibă grijă de Vasile Nicolcioiu. Atâta grijă a avut, încât l-a dus la un Azil de bătrâni și nu mai știe nimeni nimic de el.
NU JUDEC PE NIMENI, NU DAU CU PARUL! Poetul Ion Căpruciu îmi spusese, la ultima convorbire telefonică, intenția lui de a mai scoate un volum pe poezii și în anul 2022. Numai că, ai lui copii – unul mare director pe la DACIA, în Mioveni, iar celălalt director într-o mare bancă, ambii avuți, primul cu trei case, al doilea cu cinci case – au vrut altfel. Și iată-l pe Ion Căpruciu la Azilul de bătrâni, la fel ca fostul lui coleg din Școala generală făcută la Peștișani.
MÂHNIREA DIN URMĂ. Ion Căpruciu rămăsese văduv după dispariția Doamnei Tincuța Căpruciu, născută Bojincă, cea care i-a fost o soață iubitoare, mamă a doi băieți reușiți în viață dar ingrați, și-a construit o casă ca o vilă la Drăgoiești-Brădiceni, comuna Peștișani. Ca s-o termine cu cheltuiala mai puțină, în ani din urmă își punea singur parchetul în multele camere de la casa cu etaj. „Ioane, pe aici se alege praful de munca mea!”, îmi zicea Domnia Sa cu mâhnire.
ION PREDOȘANU
P.S. Azi, supărat, n-am scris nimic de politică și politicieni. Nu regret! În mod sigur, n-au făcut nici măcar un lucru bun pentru țară! (Ion Predoșanu)
