Bătrână găsită de jandarmi în pădure: ”Se târa pe coate”

463

O patrulă de jandarmi din cadrul Postului Montan Runcu care executa o misiune de patrulare auto în zona împădurită, pe raza localității Arcani, a observat faptul că ”în apropierea DN 67 D se vede o siluetă care se târa pe coate și genunchi și care părea a fi a unei persoane”.

”În urma opririi autoturismului și a verificărilor efectuate la lumina lanternelor din dotare a fost găsită o persoană de sex feminin care nu prezenta lovituri sau vătămări corporale, dar care era udă și plină de noroi și nu avea cunoștință unde se află, de unde este sau cum se numește. Neputând comunica însă cu persoana vârstnică care menționa în permanență să fie ridicată în pridvorul casei să intre în cameră, care nu conștientiza faptul că se află la liziera pădurii, jandarmii montani au luat legătura cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție Arcani, care s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana în cauză pe numita B.P., de 81 ani, domiciliată în comuna Runcu, sat Bîlta, județul Gorj. Persoana vârstnică a fost condusă la domiciliu aflat la aproximativ 5-6 kilometri de locul unde a fost găsită și a fost încredințată familiei care nu realizase ca aceasta plecase și lipsea de la domiciliu, aceștia adresând mulțumiri pentru salvarea bătrânei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi al județului Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.