Bărbatul din Hunedoara, reținut pe 29 iulie, sub acuzația că i-ar fi dat șpagă unui polițist din Târgu-Jiu și trimis recent în judecată pentru dare de mită, a aflat aseară prima sentință la Tribunalul Gorj. Florin Bălălău a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
”Condamnă inculpatul la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de doi ani. Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acesta; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă. Impune condamnatului să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Pui, județul Hunedoara sau Şcoala Generală Pui, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii de la data de 30.07.2016, la data de 31.07.2016. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar. Confiscă de la inculpat suma de 200 euro. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, au decis judecătorii de la Tribunalul Gorj.
Bărbatul a fost surprins pe terasa unui local din Târgu-Jiu, în timp ce îi oferea 200 euro unui polițist de la Rutieră. Anchetatorii susțin că ar fi acordat această sumă pentru o soluție favorabilă, în dosarul penal în care ginerele său era cercetat. Omul legii a anunțat procurorii, înainte să meargă la întâlnire. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție, din Gorj și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au organizat flagrantul.
Detalii în ediția de mâine!