Băleștiul are sportivi de locul unu, acum și stadion

563

Primarul Mădălin Ungureanu a început modernizarea stadionului din Bălești, suprafața de joc fiind gata pentru însămânțarea cu gazon. Investiția va fi suportată din bugetul local.

Echipa de fotbal locală, Internațional Bălești, a înregistrat performanțe remarcabile la finalulul primului tur de campionat în Liga a IV-a. Aceasta s-a poziționat pe primul loc, deși nu are încă un teren performant în localitate. Edilul localității a realizat acest lucru și a demarat modernizarea stadionului, investiție care se ridică la maxim 40.000 de lei.
,,Am pregătit terenul pentru însămânțarea cu gazon și pentru amenajarea unei tribune. Lucrările au început, iar tribuna se va termina până în primăvară, investiția va fi finanțată din fonduri proprii”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești.
Nu numai jucătorii, ci și spectatorii care vor veni la meciuri vor beneficia de cele mai bune condiții după finalizarea lucrărilor. “Tribunele vor fi tip scară, de metal, cum au cei de la AJF. Stadionul nu era dotat cu tribune, avea numai niște băncuțe. După finalizarea lucrărilor de modernizare stadionul va putea găzdui, cred eu, în jur de 400 de suporteri. Sunt foarte mulțumit de parcursul echipei noastre de fotbal și chiar le mulțumesc jucătorilor pentru performanța lor”, a completat primarul comunei Balești.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here