Bărbatul de 41 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care a ajuns luni seara în arest, sub acuzațiile de violență în familie și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în stare de ebrietate, a fost eliberat. Acesta va rămâne sub control judiciar în următoarele 60 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Târgu-Cărbunești și poate fi contestată. Acesta este obligat să nu meargă în unităţile comerciale unde este permis consumul de băuturi alcoolice.
”Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, privind arestarea preventivă a inculpatului. Aplică măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile şi dispune să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limitele teritoriale ale oraşului Târgu-Cărbuneşti decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară; să nu frecventeze unităţile comerciale unde este permis consumul de băuturi alcoolice; să nu se aproprie de reşedinţa persoanei vătămate şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii, să nu conducă nicio categorie de vehicule; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme”, au stabilit judecătorii.
Totul ar fi pornit după ce bărbatul ar fi vrut să facă o glumă cu soția sa, însă, potrivit anchetatorilor, a pierdut controlul volanului și a lovit-o cu mașina. ”Sunt vinovat. Îmi pare rău. Soția mea a plecat de acasă pe data de 7, după o mică ceartă și eu am tot chemat-o înapoi. Nu a vrut să vină și am vrut să fac o mică glumă, cu mașina, o sperietură, o frânare, a fost atinsă de spoilerul din față cu o viteză mică, de nici cinci kilometri la oră. A alunecat, fiind iarbă jos. Consumasem alcool. Așa mi-a venit mie idea, să o iau acasă. Am sunat-o și nu a vrut să urce. Nu am vrut să o omor. Aveam în mașină plasa cu pachet pentru fetele noastre, pentru că ea apecat de acasă cu fetele noastre. Sper să mă ierte. Fratele meu mi-a spus că ea este bine. Eu atunci imediat am încercat să o ridic, dar mi-a zis că nu, că are piciorul rupt. O nepoată a sunat la 112”, a declarat bărbatul care nu a mai creat niciodată probleme în localitate. Evenimentul a avut loc luni, în apropierea căminului cultural din localitatea Cărbunești-Sat. După câteva ore de audieri, suspectul a fost condus în arest. ”În timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc, la Cărbunești-Sat, în apropierea căminului cultural, a efectuat o manevră pentru a-şi impresiona soţia ce se deplasa în calitate de pieton, însă a pierdut controlul volanului și a acroșat-o. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.