Surse din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au precizat, pentru Gorjeanul, că Marius Dascălu va conduce IPJ Gorj și în următoarele șase luni. Decizia de prelungire a împuternicirii pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a fost luată încă de vineri. Fostul adjunct de la IPJ Vâlcea conduce instituția de la Gorj din data de 8 februarie, prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne. Acesta a fost șef la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate și șef la Serviciul de Investigare a Fraudelor, înainte de a deveni adjunct al IPJ Vâlcea.