Accident pe Valea Cernei

714

Oboseala la volan a făcut, ieri, victime, pe Drumul Național 66 A, care leagă județul Gorj de Mehedinți. Șapte persoane care se aflau într-un ARO au fost rănite, după ce șoferul a ațipit în timp ce conducea mașina pe raza localității Cerna Sat. Victimele se întorceau de la cules fructe de pădure și se îndreptau către casă, la Obârșia Cloșani, în Mehedinți. Mașina s-a răsturnat în șanț. ”Victimele sunt din Obârșia Cloșani și mergeau către casă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
La faţa locului au fost trimiși medicii, salvamontiștii și polițiștii. ”A fost trimis la fața locului un echipaj din baza salvamont Padeș, care a mers cu ATV-ul și unul din baza centrală Salvamont din Târgu-Jiu, aceasta fiind a șasea intervenție a salvamontiștilor gorjeni din ultimele 48 de ore”, a spus Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj. Medicii spun că starea de sănătate a victimelor este stabilă. Șoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.