Un motociclist a fost rănit în urma unui accident rutier. Evenimentul a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe raza comunei Crasna. Autovehiculul pe două roți a intrat în coliziune cu un autoturism, după ce ar fi ajuns pe contrasens. Motociclistul a fost transportat la spitalul din Novaci și, potrivit medicilor de la Ambulanță, nu a suferit leziuni grave. Acesta se întorcea, alături de alți motocicliști, de la Horezu, unde a avut loc cea de a patra ediție a întâlnirii celor de la Hard Bike Râmnicu Vâlcea cu prietenii lor.
”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 56 de ani, de naționalitate greacă, în timp ce conducea o motocicletă, pe DJ 665, Cărpiniș, din direcția Bumbești-Jiu către Novaci, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Baia de Fier, răsturnându-se în șanțul de pe marginea părții carosabile. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat, pentru Gorjeanul, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.