Tragicul eveniment a avut loc astăzi, la Cariera Jilț Nord. Ion Gabriel Bîldea, un bărbat de 37 de ani, și-a pierdut viața, după ce s-a electrocutat. Acesta lucra ca electrician. O echipă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj se află la fața locului. ” În jurul orei 9.30, la cariera minieră Jilț Nord, s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul persoanei în cauză. Este vorba despre Bîldea Ion, în vârstă de 37 de ani, necăsătorit, electrician cu vechime în muncă de peste 18 ani. Acesta efectua lucrări în instalația electrică a unui transportor cu bandă, în cadrul unei revizii programate. A intrat în celula întrerupătorului de 6 kV, unde s-a electrocutat”, a declarat Elena Zamfir, purtătorul de cuvânt al CEO.
Detalii în ediția de mâine!