Accident cu trei victime, provocat de un şofer băut şi cu permisul suspendat

453

S-a urcat băut la volan şi a băgat trei persoane în spital. Este vorba de un tânăr în vârstă de 19 ani, din Târgu-Jiu, ce a şi fost reţinut de poliţişti. Pe lângă vătămare corporală din culpă, tânărul mai este acuzat şi de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, dar şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cartierul Ursaţi din municipiul Târgu-Jiu, printre victime numărându-se şi un adolescent în vârstă de 16 ani. „La data de 6 iulie 2014, ora 01:20, Politia Municipiului TârguJiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un participant la traficul rutier despre faptul că în cartierul Ursaţi, din municipiul Târgu-Jiu, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de echipa operativă constituită la nivelul subunităţii s-a stabilit faptul că C.C.M., de 19 ani, din Târgu-Jiu, a condus un autoturism pe strada Ursaţi, accidentând două persoane în vârstă de 40, respectiv 32 ani, ambele din comuna Stăneşti, precum şi un minor 16 ani, din Târgu-Jiu, care se aflau pe partea carosabilă. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul şofer nu a mai aşteptat venirea poliţiştilor şi a fugit de la locul accidentului, fiind identificat ulterior pe strada Slobozia. Cu această ocazie, poliţiştii au descoperit şi de ce s-a grăbit tânărul să părăsească locul accidentului. „Din verificările efectuate s-a stabilit că tânărul de 19 ani se afla în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În baza probatoriului administrat, la data de 6 iulie a.c., poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, a tânărului de 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi vătămare corporală din culpă. Ulterior, acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, fiind prezentat luni Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de preventivă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.