25 iunie a fost ultima zi de școală pentru majoritatea elevilor din învățământul preuniversitar. Excepția fac elevii din învățământul liceal – filiera tehnologică, care nu susţin examene naţionale, cei din învăţământul profesional și cei din învăţământul postliceal şi de maiştri, pentru care acest an școlar se va încheia pe 16 iulie. De asemenea, pentru calificarea „Asistent medical generalist”, anul școlar se va încheia pe 27 august 2021. Pentru restul elevilor, pe 26 iunie a început, oficial, vacanța de vară, ei urmând să se întoarcă în băncile școlilor în septembrie.
Potrivit calendarului anului școlar 2021-2022, acesta va începe la data de 1 septembrie 2021 și va fi structurat pe două semestre (34 de săptămâni). Semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021, iar semestrul al II-lea va avea 20 de săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel”, în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare. Vacanțele elevilor sunt programate astfel: 25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar; 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă; 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară; 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară. Prin excepție, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar va avea 32 de săptămâni de cursuri și se va încheia la data de 27 mai 2022. Pentru clasele a VIII-a, anul școlar va avea 33 de săptămâni de cursuri și se va încheia la data de 3 iunie 2022. Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar va avea 37 de săptămâni de cursuri.
R.L.