Luna octombrie se termină, iar cetăţenii din satul Seuca, aparţinând comunei Peştişani şi-au pus mari nădejdi la început în aleşii locali, iar mai apoi s-au adresat Consiliului Judeţean Gorj. Ambele speranţe li se văd năruite, iar astăzi, de la ora 16,30, Consiliul Local va dezbate un Proiect de hotărâre iniţiat de cei 5(cinci) consilieri locali ai USL pentru demiterea viceprimarului Pantelimon Tivig.
Promisiuni, din patru-n patru ani!
Aflat pe 9 coline, precum Roma, satul Seuca este izolat de lume de toamna până primăvara. Solul argilos şi ploile distrug uliţele din satul împrăştiat pe dealuri, iar legăturile cu restul lumii sunt imposibile. Alunecările de teren fac imposibile trecerile spre unele case sau cătune, podurile şi podeţele sunt luate de viituri. Din patru-n patru ani candidaţii la funcţiile de primari le tot promit repararea drumurilor. Şi cam atâta. Că de ţinut de cuvânt n-a făcut-o niciun primar din anii ‘90 încoace.
Consilier local nu, reprezentant al satului ba!
Până în anul 2012, adică până la alegerile din 10 iunie, Seuca era reprezentată în Consiliul Local Peştişani de un ales cu drept de observator. Pe numele său Constantin Diaconescu, om ce ţine legătura cu CL Peştişani. Încă de la alegerea consilierului local Pantelimon Tivig(PP-DD) ca viceprimar, şi preşedinte de şedinţă pentru trei luni, s-a pus problema situaţiei grele a săucanilor. Abia când a devenit preşedinte de şedinţă Constantin Fuiorea(PRM), acesta a propus ca viceprimarul şi consilierii locali să aibă întâlniri cu locuitorii satelor aparţinătoare comunei Peştişani în fiecare duminică. Prima întâlnire a fost la Boroşteni, extrem de utilă, apoi la Seuca şi Hobiţa – cuplate în aceeaşi duminică – şi ultima la Brădiceni. Cu toate că la Seuca s-au prezentat vreo 50 de săteni, viceprimarul Pantelimon Tivig şi consilierii PDL – patru la număr – au absentat. Măsurile promise în campania electorală pentru alegerile locale şi desemnarea unui reprezentant al satului Seuca în CL Peştişani au întârziat.
Memorii-jalbe la Primărie şi la Consiliul Judeţean Gorj
Cum Primăria Peştişani, condusă de viceprimarul cu atribuţii de primar, Pantelimon Tivig are prostul obicei de a nu răspunde solicitărilor cetăţenilor, 75 dintre săucani şi-au luat inima-n dinţi şi s-au adresat CJ Gorj cu un memoriu semnat de aceştia. Ei au ţinut o adunare a cetăţenilor din satul Seuca, pe 16.09.2012, din care cităm: „Având în vedere greutăţile privind aprovizionarea populaţiei cu alimente, apă, necesitatea intervenţiilor maşinilor de pompieri şi Salvare în caz de nevoie a hotărât(adunarea cetăţenilor, n.n.) să vă adresăm acest memoriu pentru a ne ajuta cu fonduri în vederea reabilitării căilor de acces în sat până la punerea în aplicare pe măsura 322 a drumului HOBIŢA-SEUCA-CÂLNIC”. Semnatarii sunt conştienţi de „Situaţia existentă la nivelul Primăriei Peştişani şi (roagă) cere dispunerea constituirii unei comisii care să analizeze situaţia căilor de acces şi alocarea fondurilor necesare pentru balastare, reabilitare poduri şi podeţe şi rigole.(…)Noi cetăţenii ne angajăm să participăm cu forţă de muncă pentru efectuarea anumitor lucrări”. Ei doreau „soluţionarea urgentă, deoarece la venirea timpului ploios nu se va mai putea lucra”. Cu toate acestea, nici viceprimarul a cărui destituire se va dezbate astăzi, şi nici Consiliul Judeţean Gorj nu le-au răspuns. Adică, s-au făcut că plouă!
Ion Predoşanu