Austria blochează din nou intrarea României în Schengen

626

Ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat, joi, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de „optimism prudent”. Declarația oficialului austriac vine în contextul unor zvonuri că Austria ar fi pregătită să ridice veto-ul împotriva României după alegerile parlamentare care au avut loc în această țară.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner, citat de Kurier.

 

Austria blochează, în prezent, admiterea deplină a Bulgariei şi a României, care de la sfârşitul lunii martie sunt membre ale „Air Schengen”. Controalele la frontierele aeriene şi maritime au fost, astfel, eliminate, dar nu şi cele terestre, considerate cele mai importante. Actualul comisară UE pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, şi-a exprimat dorinţa de a asista la ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria înainte de încheierea mandatului său.Este de aşteptat ca aceasta să-i lase locul succesorului său desemnat, actualul ministru austriac de finanţe, Magnus Brunner, în decembrie sau ianuarie, odată cu învestirea noii Comisii Europene. (Antena 3CNN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.