Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost reţinut vineri de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Târgujianul se sustrăgea urmăririi penale, fiind suspectat de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi violare de domiciliu.
Aristotel Bârcină este cercetat de procurorii din cadrul Parchetului Gorj pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat şi violare de domiciliu. Cum bărbatul se sustrăgea urmării penale, pe numele său a fost emis un mandat de aducere. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au identificat pe târgujian vineri după-amiază, pe raza comunei Stăneşti, unde se ascundea. Deşi a încercat să fugă pentru a scăpa de poliţişti, a fost prins repede şi încătuşat. „În după-amiaza zilei de 15 iunie a.c., urmare a activităţilor de investigare desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale l-au depistat pe suspect, pe raza comunei Stăneşti. Cu această ocazie, B.A. a încercat să fugă pentru a-şi asigura scăparea, însă a fost prins şi imobilizat. Poliţiştii l-au încătuşat, iar ulterior l-au prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care a emis împotriva sa ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat şi violare de domiciliu”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Ulterior, Bârcină a fost prezentat Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă, instanţa de judecată respingând însă propunerea procurorilor. Aristotel Bârcină s-a numărat printre persoanele implicate în scandalul din cartierul Obreja, de la începutul lunii mai 2012, când două persoane au ajuns la Urgenţe.
Roxana Lupu