-Rep. Părinte Profesor, care este rolul preotului de altar în zilele în care oamenii vin la biserică?
-C.N. Preotul de altar are darul de a traduce dogma şi cărţile sfinte pe înţelesul oamenilor! Vine dintr-un loc în altul, acolo unde este nevoie de el sau unde este chemat! Vine în contact direct cu oamenii! Acest lucru le lipseşte politicienilor, contactul direct cu problemele oamenilor, cu nevoile lor!
-Rep. V-aş ruga să detaliaţi puţin sensul şi semnificaţia întâlnirii Mântuitorului Iisus Hristos, după Înviere, cu Sf. Ap. Toma?
-C.N. Se ştie că după Înviere, Domnul se milostivește să Se arate, pentru că altfel nu ştim ce sens mai avea Învierea Lui, dacă nu ar fi fost dovedită în mod concret, printr-o astfel de întâmplare, prin care Domnul Se arată, Se descoperă, Se propune vederii şi stă de vorbă cu Apostolii. Am văzut că în seara Învierii, Domnul S-a arătat Ucenicilor strânși de frica iudeilor în Foișorul din coasta Muntelui Sion, pentru a le dărui liniştea, pacea şi siguranța încrederii că El este Cel ce Este, iar, la această primă întâlnire, nu ştim din ce motiv, Toma lipsește dintre cei prezenţi.
,,Sf. Ap. Toma Toma se mai numea «Geamănul», deoarece semăna mult cu Mântuitorul Hristos”!
-Rep. Câteva cuvinte despre Sf. Ap. Toma!
-C.N. În documentele biblice şi în scrierile istorice ale Bisericii sunt unii exegeți care spun că Toma se numea «Geamănul», deoarece semăna mult cu Mântuitorul Hristos, chiar dacă nu este întrutotul explicabilă rezerva întârzierii lui. Poate că în acest fel apare şi nevoia lui de o dovadă certă! De fapt, trupește, rănile Patimilor erau diferența vizibilă dintre ei, deoarece omul-Toma și Omul-Dumnezeu semănau poate, în trup omenesc, dar Iisus Hristos fiind fără de păcat, în acest fel diferenţa fiind esenţială! Mântuitorul Iisus Hristos purta semnele Pătimirii pe Trupul Înviat, aceea fiind ultima atingere a oamenilor de Dumnezeul răstignit pe Cruce, deci o atingere deloc prietenească şi de smerenie! În aceste condiţii, Sf. Ap. Toma este surprins şi chiar nedumerit, neîncrezător, iar printr-un act de cunoaştere omenească el iese din această dilemă! El vrea să-L atingă pe Domnul, considerând că pentru el credinţa este un act de încredințare, nu de credulitate programată şi naivă!
-Rep. Cum îl priviţi, prin urmare, pe Sf. Ap. Toma?
-C.N. Aş spune că Sf. Ap. Toma parcă mi-e drag ca un adolescent care înțelege că adolescența, ca și temerea în acceptarea credinței, a propunerii credinței, nu e o boală contagioasă, pandemică, ci înseamnă o clipă de viaţă, o străfulgerare vie! Poate că seamănă cu noi, născuţii şi crescuții înainte de 1989 în familii cuminți și lipsite de zbatere metafizică, aglomerați în blocuri şi cu cheile de apartament legate la gât! Sunt generații care am trăit în cartiere fără Sfânta Liturghie de Duminică, măsurându-ne zilele în meciurile de Divizia A sau B, la stadioanele din cartier, iar, între aceştia, mulţi dintre noi suntem ucenicii Sfântului Apostol Toma, crescuți din atingerea Trupului Lui Hristos, diferiți în reacții instinctuale, dar unitari în nădejdi cultivate!
-Rep. Aceste nădejdi, putem spune că pendulau între credinţă şi necredinţă?
-C.N. Sigur, nu ne-a cerut nimeni să alegem între necredință și credință, dar eram crescuți cu o singură credință, cea ateistă şi fără Dumnezeu. Crescuți şi îndoctrinaţi ideologic, de parcă şi astăzi mai simţim apăsarea ideologizării Evangheliei, de unde şi dificultatea de a rezista în liniște la frica de moarte care este cultivată prin pandemie acum! Unii își permit chiar să creadă că am fi activiști, în modul în care ne comportăm şi reacţionăm la măsurile restrictive impuse de către guvernanţi, pentru că mulţi suntem deranjați probabil că simțim traumatizarea mesajului Bisericii prin încadrarea în sclifoseli fariseice de prost gust! Cu unele excepții, întemeiate de-acum în vetre de mănăstiri, nu ne-a prea crescut mistic Biserica şi încrederea în Biserică! Iar «Casa Domnului» ne-a primit ca pe un val-generație, sine-qua non, aparținând Ortodoxiei tradiţionale! Când am început să mergem mai des și mai conștient în locașul de cult, mulți, foarte mulți, nu știam aproape nimic despre icoane, iconostas, naos, pronaos, catapeteasmă, altar şi aşa mai departe!
-Rep. Pare că eraţi nişte îngeri rugători, care veneaţi de undeva din cer!
-C.N. Da, da, pare că în taine şi rugăciuni, veneam de departe, parcă eram «Gemenii» lui Hristos, dar nu știam nimic despre modul aproape miraculos în care pot rodi Rănile Lui în vindecarea rănilor noastre ori patimile Lui în vindecarea patimilor noastre!
Se pare că am învățat prin libertatea Țării să ne bucurăm de libertatea din Biserică, şi desigur că mai și greșim de multe ori! Nu ne-am vindecat de toate nebuniile vieții ateiste, aşa, dintr-o dată. Și uneori, nici acum nu reușim să fim uși de biserică primitoare, poate, doar, vorba lui Winston Churchill, să ne dovedim contraforții ei din afară, care țin zidurile și bolțile și cupolele atârnate de Cer.
,,Ceea ce înseamnă uimirea aceasta a lui Toma Necredinciosul: «Domnul meu și Dumnezeul meu»”!
-Rep. V-a îndemnat cineva sau v-a învăţat să credeţi cu sfinţenie în Dumnezeu?
-C.N. Nu ne-a învățat nimeni să credem, pentru că, în sine şi pentru sine, credința este de neînvățat ca la şcoală sau în altă parte! Și azi, când îmi cer oamenii să-i îndrum în credință, o fac mereu cu bucurie, dar fără să exprim altceva decât ceea ce înseamnă uimirea aceasta a lui Toma Necredinciosul: «Domnul meu și Dumnezeul meu», pentru că eu văd credința ca pe o întâlnire, ca Întâlnirea miraculoasă cu Iisus Hristos Domnul Cel Înviat! Pe Dumnezeu Cel Înviat Îl regăsesc în cei bolnavi și în cei sănătoși deopotrivă, în vii și adormiți întru nădejdea Învierii, în înțelepți și mai puțin înțelepți, în bogaţi şi săraci! În toți cei care viețuiesc umbrind calea către viața veșnică, uneori negând-o vehement, eu îi văd pe frații mei, gemenii mei de mântuire, dar, când îi aud pe unii cum Îl hulesc pe Dumnezeu, mă doare sufletul şi mă întristez peste măsură!
-Rep. Vă urmăreşte şi vă apasă greu această întristare?
-C.N. E ceva din mine care se prăbuşeşte în hula lor, în ura, uneori, prin care se manifestă față de Dumnezeu. Și mă simt ca însuşi Toma, îngenunchez în miezul inimii mele pentru harul prin care m-a izbăvit de necredință și de necordialitate. Pentru mine, Sf. Ap. Toma e sincer îngrijorat să nu fie dus în ispita necredinței, a credinței strâmbate şi nu spre dreptate. El vrea ca prietenii săi, Apostolii lui Hristos, să aibă dreptate, dar vrea ca dreptatea lor să fie confirmată de Adevărul Învierii! Iar Adevărul confirmă, pentru că îl cheamă pe Toma să pipăie, să încerce, să conformeze descoperirea lui pe adevărul că este El, Iisus Hristos Cel Înviat! Deci, Toma Îl confirmă pe Hristos, după care Domnul Iisus Hristos îl va confirma pe Toma și Apostoli în tot ceea ce vor întreprinde, deoarece credința este acest minunat: «Da, Doamne, ești Tu, Domnul meu şi Dumnezeul meu!», Dumnezeu cerului şi al pământului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
